Constănţeanul Liviu Traian Marinel de 29 ani care, în stare de ebrietate, a omorât o fata de 19 ani pe trecerea de pietoni şi a fugit,abandonându-şi maşina la faţa locului, a ajuns după gratii. În această noapte el a fost arestat preventiv pe 29 zile, pentru ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere îi verifică şi permisul de conducere eliberat în Spania, având suspiciuni că este falsificat.
VIDEO: DUREREA ÎNFIORĂTOARE a mamei căreia i-a fost UCISĂ fata pe trecerea de pietoni. ŞOFERUL era BĂUT, avea PERMIS FALS şi A FUGIT
Accidentul s-a petrecut vineri noapte, în jurul orei 1.00, la Constanţa. O tânără de 19 ani a fost izbită în plin, chiar pe trecerea de pietoni, sub privirile părinţilor ei. Şoferul a fugit de la faţa locului. Sâmbără dimineaţă, în jurul orei 10.00, poliţiştii au aunţat că autorul accidentului este în custodia politiei.
EVZ a obţinut imagini video de la faţa locului. Înregistrările prezintă durerea oribilă şi copleşitoare a mamei tinerei ucisă pe trecerea de pietoni.
Răvăşită de durere, femeia strigă printre lacrimi, repetat, întrebarea: De ce copilul meu? De ce fetiţa mea?
La finalul acestui articol sunt imagini video şocante, pe care redacţia nu le recomandă persoanelor sensibile.
Editorii evz.ro au decis totuşi să prezinte public aceste imagini înfiorătoare, pentru a transmite cât de grave sunt consecinţele unui gest ce poate părea banal pentru unii: şofatul sub influenţa alcoolului. În acelaşi timp, aceste imagini dramatice descriu şi efectul legislaţiei prea slabe şi permisive cu şoferii care ucid pentru că au încălcat legea cu nonşalanţă şi inconştienţă.
Încă o infracţiune se adaugă pe numele şoferului din Constanţa, care a ucis o fată de 19 ani pe trecerea de pietoni, sub ochii părinţilor ei şi a fugit de la faţa locului: fals.
Surse apropiate anchetei au declarat reporterului nostru că, la verificarea permisului de conducere prezentat de şoferul reţinut, s-a descoperit că actul este fals. Suspectul a prezentat autorităţilor un permis de conducere eliberat de autorităţile din Spania. Actul s-a dovedit un fals.
Click pentru imagini cu fata ucisă pe trecerea de pietoni de un şofer băut, care a fugit de la faţa locului.
Conform reporterului EVZ, autorul accidentului s-a prezentat singur la Poliţia Rutieră. Comisarul Ciprian Sobaru, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, a declarat reporterului EVZ că ”la scurt timp după producerea accidentului, şoferul s-a prezentat la Secţia 2 Poliţie din Constanţa”.
În jurul oreo 2.00, acesta a declarat că e vinovat de producerea unui accident, dar s-a speriat şi a fugit de la locul faptei. Comisarul Sobaru a mai declarat că, în urma testării cu aparatul special a rezultat o alcoolemie de 0.56 în aerul expirat. Şoferul a mai declarat Poliţiei că venea de la o petrecere, din zona unui centru comercial şi că era singur în maşină, în momentul producerii accidentului.
Numele acestuia este Liviu Traian Marinel şi are 29 de ani. În jurul orei 10.30 şoferul vinovat era audiat la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, fiind cercetat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Autorul accidentului este anchetat şi va fi prezentat instanţei cu cererea de emitere a unui mandat de arestare preventivă.
CLICK pe colajul de mai jos pentru GALERIE FOTO cu ŞMECHERUL UCIGAŞ:
Conform presei locale din Constanţa, accidentul s-a produs în zona Academiai Navale, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie 2013. Tânăra încerca să traverseze strada, alături de părinţii ei, vineri noaptea.
Şoferul a intrat în plin în grupul de pietoni, fără să încerce măcar să frâneze. Conform România TV, după accident autorul acestuia a fugit de la faţa locului. Maşina, un autoturism Renault, a fost abandonată la faţa locului. Fratele fetei ucise a fost pe punctul de a linşa un bărbat în stare de ebrietate care a încercat să acorde primul ajutor.
Fratele victimei, orbit de durere
România TV a informat că bărbatul atacat de fratele victimei a fost martor al accidentului. Acesta a fost scos din mâinile rudelor victimei de către un alt bărbat care a asistat la accident.
Echipa de urgenţe medicale care a ajuns la faţa locului a încercat fără succes să o salveze pe fată. S-au făcut manevrele de resuscitare pentru a scoate victima din stop cardiorespirator. Din păcate, rănile provocate de impactul puternic au fost multe prea grave pentru a se mai putea face ceva şi medicii au fost nevoiţi, în cele din urmă, să constate decesul fetei.
Mama fetei a scăpat ”ca prin minune”
Mama victimei a scăpat cu viaţă ”ca prin minune”, mai scrie presa locală.
Poliţia din Constanţa a declanşat acum vânătoarea şoferului ucigaş care a fugit de la faţa locului. La primele ore ale dimineţii, poliţiştii îl căutau pe autorul accidentului mortal, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului. Codul Penal prevede o pedeapsă de până la 7 ani pentru ucidere din culpă.
Legea mai prevede că, dacă şoferul care comite infracţiunea este băut, pedeapsa poate urca până la 15 ani de închisoare.
Precedentul ”Ucigaşul cu Ferrari”
Într-un caz similar, petrecut la Timişoara, şoferul care a fugit după ce a comis un accident mortal a fost arestat preventiv. Acesta ce s-a predat poliţiei la 48 de ore de la uciderea unui tânăr pe trotuar şi nu s-a mai putut stabili dacă era băut sau dacă a consumat substanţe interzise. Persoane care l-au văzut înainte de a se urca în maşină au declarat presei locale că acesta era vizibil ameţit. După cinci ani de la comiterea accidentului, autorul a fost condamnat la patru ani cu executare.
Web Design by DowMedia