Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, au fost reţinuţi, miercuri, de DNA, într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro.
Un director din Hidroelectrica şi un consilier al ministrului Niţă, reţinuţi de DNA
Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită, se precizează într-un comunicat de miercuri seară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA
Potrivit anchetatorilor, luna aceasta, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie a promis unui alt membru din acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.
"Promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul inculpatului Brădean Eugen, director de trading în cadrul S.C. Hidrolectrica S.A şi membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica SA. Suma promisă cu titlu de mită urma a fi disimulată sub aparenţa unui contract de comision care ar fi fost încheiat de către o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice", mai arată DNA.
Procurorii anticorupţie precizează că potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Astfel, arată DNA, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Brădean Eugen, mai precizează DNA.
Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
În această anchetă, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
Remus Vulpescu a fost înlocuit cu Ioan Mihăilă (MEDIAFAX)
Un vâlcean a ajuns în prima linie a hidroenergiei româneşti. Inginerul Ion Mihăilă, şeful mai multor şantiere de lucru din perioada comunistă, este preşedintele nou-înfiinţatei structuri Hidroelectrica-Serv SA, societate care înglobează toate filialele Hidroserv din ţară. Mihăilă a ajuns în această poziţie datorită relaţiei foarte bune pe care o are cu ministrul delegat pentru Energie, pesedistul Constantin Niţă. Cu toate acestea, fiul lui Mihăilă este singurul parlamentar PNŢCD din ţară intrat în legislativul României sub sigla ARD, în decembrie 2012.
de Crişu Popescu
Prin hotărârea numărul 39, din 25 mai 2013, a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Hidroelectrica SA, filialele de reparaţii şi servicii Hidroserv Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeş, Slatina, Cluj-Napoca, Bistriţa şi Hidroelectrica Bucureşti au fuzionat pentru a constitui SC Hidroelectrica Serv SA. Măsura de fuziune a tuturor filialelor Hidroserv din ţară este mai veche şi aparţine administratorului judiciar Remus Borza. Acesta a susţinut în repetate rânduri că prin Hidroserv se scurg o grămadă de bani către „băieţii deştepţi” şi se „consumă” multe salarii pentru personalul TESA.
Doi într-unul
Prin aceeaşi decizie care stipulează fuziunea, s-a numit şi Consiliul de Administraţie al Hidroelectriva Serv. Primul membru numit, care va avea şi calitatea de preşedinte CA, este Ioan Mihăilă, originar din Călimăneşti, judeţul Vâlcea, deşi conform hotărârii are domiciliul stabil în Bucureşti. În afară de el, au mai fost numiţi în CA încă patru membri. Tot pe 25 mai, s-a decis schimbarea din funcţie a administratorului special al Hidroelectrica SA, controversatul Remus Vulpescu. În locul acestuia, prin decizia numărul 36 a AGA, a fost numit tot Ioan Mihăilă. Filiera prin care Mihăilă a ajuns pe aceste înalte posturi ţine de Constantin Niţă, ministrul pesedist delegat pentru Energie. De cum a primit mandatul din partea lui Victor Ponta, Niţă a ţinut cu tot dinadinsul ca Mihăilă să-i fie consilier.
Controversat şi-n comunism, şi-n capitalism
Ioan Mihăilă este o persoană foarte controversată. Înainte de 1989, a fost pentru o perioadă un „răsfăţat” al sistemului, fiind ani buni şeful TCH. A condus şantierele de lucru pentru mai multe hidrocentrale de pe Olt, una dintre ele şi cea mai importantă fiind cea de la Turnu – Călimăneşti. Ulterior, a intrat în conflict cu oameni din conducerea sistemului şi a fost îndepărtat de la şefia TCH. După 1989, când deţinea un capital financiar de invidiat, a fost preşedintele CA al Bankoop. În urma scandalului creat după falimentarea dirijată a Bankoop, Ioan Mihăilă a fost urmărit de autorităţi, stând ani buni fugit din ţară. Se bucură în continuare de un capital financiar de invidiat, dar şi de relaţii în diferite medii politice înalte.
Fiul, Uţu, singurul ţărănist din Parlament
Pe băiatul noului administrator special al Hidroelectrica SA îl cheamă tot Ioan Mihăilă, dar majoritatea cunoscuţilor îi zic Uţu. Este singurul parlamentar pe care PNŢCD îl are. În decembrie 2012, a intrat în Camera Deputaţilor din partea Alianţei România Dreaptă (ARD), pe colegiul nr. 46, în Sectorul 6. Se vede treaba că familia Mihăilă este suspect de bine implicată politic, „ca românul imparţial pe la toate partidele.” Tatăl, consilier de ministru pesedist şi intrat pe funcţii cheie pe filiere social-democrate. Fiul, parlamentar din partea ARD, fost director al Direcţiei de investiţii în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus de Elena Udrea. A fost implicat în scandalul pământurilor cerute mită de familia Udrea-Cocoş lângă pârtia de schi de la Voineasa. Inginerul Gheorghe Deaconeasa, păgubitul de atunci, care a dat din terenul său proprietate personală unor trimişi ai Elenei Udrea, l-a acuzat pe Uţu Mihăilă de faptul că a fost implicat în toată afacerea. Denunţul public a fost făcut pe postul de televiziune Antena 3. (INDISCRET.RO)
Web Design by DowMedia
Toti politicienii si cei care au functii inalte ar trebuii sa plateasca cu inchisoarea si confiscarea tuturor bunurilor fara discernamint.
SA VERIFICE ORGANELE ABILITATE DE UNDE AU AVUT POPESCU ION DE LA ETA SI PANESCU, MILIARDE, SA CUMPERE APARTAMENTE IN BLOCUL DANCOMAR.
Era de asteptat, daca lasi lupul sa pazeasca oile, atunci sa nu te miri ca in fiecare noapte lipseste cate una sau doua.
Sa-l interbe pe Mihalila de unde are banii pentru vila la mare din Brasilia?
Si de unde are banii cu care a cumparat postul lui Utu la partidul poporului?
Utu saracu ce face fara tata daca nu mai da spaga? Partidul taranist oare a luat spaga de la batranul Mihaila?
Vasile draga, daca ai informatii despre batranul Mihaila sau despre Utu pe care vrei sa le imparti cu altii, te rog cauta-ma. Sunt interesat