Traian Basescu l-a acuzat pe Victor Ponta ca pregateste un contract de 30 milioane euro pentru Sebastian Ghita, pentru securizarea frontierelor. Reactia RTV: atac cu Vila Dante

joi, 10 octombrie 2013

Presedintele Traian Basescu a facut referire de trei ori la deputatul PSD Sebastian Ghita, care controleaza postul de televiziune Romania TV, intr-o declaratie de presa sustinuta marti la Palatul Controceni. Traian Basescu l-a acuzat pe premierul Victor Ponta ca pregateste o suplimentare de 30 de milioane de euro a bugetului pentru securizarea frontierelor, cu dedicatie catre o firma controlata de Sebastian Ghita.

Seful statului s-a referit la ordonanta de urgenta privind insolventa, care i-ar permite lui Sebastian Ghita sa "purceada la a achizitiona televiziuni si radiouri", la faptul ca Victor Ponta s-ar fi plimbat cu avionul "pe banii lui Ghita" si la suplimentarea bugetului de securizare a frontierelor Romaniei cu 30 de milioane de euro.

Iata mai jos cele trei referinte facute de Traian Basescu:

"Efectul il vedem: 96 Ordonante de urgenta ale Guvernului, niciuna atacata de Avocatul Poporului, inclusiv cea care incalca grosier tratamentul egal al persoanelor, pentru ca dl Ghita trebuie sa purceada la a achizitiona televiziuni si radiouri sa le puna in slujba dl Ponta, daca se poate si TVR. Atunci dam o OUG pentru tintele dlui Ghita si dlui Ponta"
"In concluziile Consiliului pe energie veti constatata ca nu apare deloc Nabucco si solutia Sud, discutata cu un an de zile. Acela a fost momentul decisiv, unde (Victor Ponta) a tinut sa se duca, i-am dat mandat semnat si s-a intors cum s-a dus, s-a plimbat cu avionul. Nu-i putin lucru sa te dai cu avionul, eventual pe banii lui Ghita"
"Nu vreau sa-l supar pe dl Ghita, care va sari sa-si apere partenerul care intamplator a suplimentat cu vreo 30 mil euro bugetul pentru securizarea frontierelor, ma rog, asta e alta socoteala. Si poate e bine ca dl premier sa aiba in vedere ca nu e bine sa-ti legi de picioare un Ghita".

Doua ore mai tarziu, intr-o emisiune pe RTV, postul controlat de Ghita, moderatorii au reluat subiectul vilei de protocol Dante, lansat anul trecut de Antena 3. Moderatorii Victor Ciutacu si Laura Chiriac au prezentat faimoasa piscina, acuzind "luxul" pregatit pentru Traian Basescu. Purtatorul de cuvint al Presedintiei, Bogdan Oprea, a respins acuzatiile RTV si a declarat ca in vila gestionata de RAAPPS au avut loc chefuri ale unor ministri din Guvernul Ponta.

Reamintim ca Sebastian Ghita este unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai premierului Victor Ponta, mergind impreuna in vacante, dar si la o reuniune a socialistilor europeni desfasurata la Bruxelles in noiembrie 2012.

De la venirea la guvernare a USL, firmele fondate de Sebastian Ghita au castigat contracte majore din bani publici.

de R.M. HotNews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe