Procesul de corupţie al fostului primar din Boişoara s-a împotmolit la... Tribunalul Teleorman

luni, 21 octombrie 2013

Doi ani şi jumătate de amânări!

În luna aprilie 2011, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Petre Popescu, fostul primar al comunei Boişoara, pentru luare de mită, însă, până astăzi, judecătorii nu au luat decât decizia de... strămutare a procesului, de la Tribunalul Vâlcea, la Tribunalul Teleorman. Concret, la începutul acestui an, instanţa din Vâlcea a hotărât în Dosarul nr. 1901/90/2011 scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului la Tribunalul Teleorman. La rândul său, după 7 termene, Tribunalul din Teleroman a decis amânarea procesului până în data de 12 noiembrie 2013. În luna aprilie 2011, fostul primar al comunei vâlcene Boişoara, Petre Popescu, a fost reţinut în baza unei ordonanţe de 24 de ore, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru că ar fi primit mită contracte de achiziţie în valoare de peste 4 milioane de lei. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti au efectuat cercetări penale faţă de Petre Popescu, fost primar al comunei Boişoara, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată. Potrivit DNA, în perioada 2007-2010, inculpatul Popescu Petre, în calitate de primar al comunei Boişoara, judeţul Vâlcea, a primit cu titlu de mită de la un patron vâlcean, lucrări de construcţie în valoare de circa 170.000 lei (materiale şi manoperă necesare executării unui imobil cu două nivele pe un teren care aparţinea edilului) precum şi o combină frigorifică, în schimbul atribuirii unor contracte de achiziţie publică şi al efectuării plăţilor aferente execuţiei acestor contracte. Contractele de achiziţie publică, în valoare totală de 4,88 milioane de lei (constând în furnizare de produse şi lucrări) au fost atribuite unui număr de două societăţi comerciale din Vâlcea - fiind probe şi indicii că aceste contracte au fost atribuite cu încălcarea normelor ce reglementează achiziţiile publice. Unul dintre aceste contracte a fost în curs de execuţie în 2011 (o lucrare de canalizare). Lucrările de construcţie a imobilului au fost executate de una din cele două firme. Pentru a ascunde infracţiunile de luare de mită, inculpatul Petre Popescu a redactat şi semnat un contract cu încheiat între firmă şi Petre Popescu. Contractul nu se regăseşte în evidenţa contabilă ţinută de societatea comercială în cauză şi nu există situaţii de lucrări, facturi fiscale, respectiv chitanţe de plată referitoare la acest contract. Inculpatului Petre Popescu i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile din Codul de procedură penală. În data de 12 aprilie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore.
(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe