• În urma unei sentinţe definitive şi irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
În data de 9 octombrie 2013, prin decizia penală nr. 3056, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, pe Ilie Grecu, fost comisar şef divizie în cadrul Gărzii Financiare - Secţia Vâlcea, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. De asemenea, instanţa a mai interzis inculpatului, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepselor următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai dispus restituirea către denunţător a sumei de 1.000 euro. După cum am mai consemnat, la sfârşitul anului trecut, la puţin timp după ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA din Oradea, judecătorii de la Tribunalul Bihor au pronunţat sentinţa în cazul lui Ilie Grecu, fost comisar şef divizie în cadrul Gărzii Financiare - Secţia Vâlcea. Concret, prin Hotarârea nr. 185/2012, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe inculpatul Ilie Grecu, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 2 ani închisoare în regim privativ de libertate şi i-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. Judecătorii au mai constatat că prin procesul-verbal încheiat la data de 27 iunie 2012 la DNA Oradea s-a consemnat faptul că Ilie Grecu a predat suma de 1.000 euro, sumă ce a fost ridicată şi consemnată la CEC Bank la dispoziţia DNA Oradea. În fine, Tribunalul Bihor a admis cererea parchetului şi a dispus ridicarea sechestrului asigurator privind suma de 1.000 euro, măsură asiguratorie instituită prin ordonanţa din 27 iunie 2012 a DNA Oradea şi a dispus restituirea către denunţătorul M.C. a sumei de 1.000 euro, ridicată de la inculpat şi consemnată la CEC Bank. Tot instanţa l-a obligat pe Ilie Grecu la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. În vara anului trecut, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ilie Grecu, fost comisar superior în cadrul Gărzii Financiare - Secţia Vâlcea, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada decembrie 2009-ianuarie 2010, inculpatul Ilie Grecu, în calitatea sa de comisar şef divizie în cadrul Gărzii Financiare - Secţia Vâlcea (funcţie de conducere) a primit, în două rânduri, de la un denunţător, suma totală de 1.000 euro, pentru a proteja firmele administrate de acesta, cu ocazia controalelor efectuate de inculpat ori de alţi comisari din cadrul Gărzii Financiare Vâlcea aflaţi în subordinea directă a acestuia. Concret, în schimbul banilor, inculpatul Grecu Ilie s-a angajat ca, la firmele administrate de denunţător, să nu efectueze controale amănunţite care ar fi putut scoate la iveală activităţile de evaziune fiscală desfăşurate prin intermediul acestor societăţi şi pentru a nu lua alte măsuri legale faţă de firmele controlate. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor.
(Petre Coman)
Web Design by DowMedia