Comisia de specialişti trimisă de prefectul Mircea Nadolu (în calitatea de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă) în comunele Voineasa, Malaia şi Stoileşti au stabilit problemele din zonele de risc la care se impun intervenţii imediate. Cele mai multe deficienţe s-au constatat în Voineasa. Pe drumul comunal 175 A, pe fondul precipitaţiilor înregistrate în ultima perioadă, zidul de sprijin situat pe malul stâng al pârâului Voinesita, cu rol în consolidarea platformei drumului, a fost deteriorat pe o lungime de cca 50 de metri liniari. Pe această porţiune s-a format o cavernă ce opturează calea de rulare, circulaţia desfaşurându-se pe un singur sens. Tot în Voineasa, în satul Valea Măceşului (în apropierea pensiunii Denisa) apele pârâului Lotru au produs o eroziune pe malul drept, pe o lungime de circa 30 de metri, în zona respectivă producându-se şi o colmatare a malului stâng. Pâna la execuţia lucrarilor de refacere, aflate în planul de acţiune atât al administraţiei locale cât şi a Consiliului Judeţean, cele două zone afectate vor ramâne în monitorizarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Voineasa. În satul Ciunget din comuna Malaia, comisia deplasată la faţa locului a dispus sistarea unor lucrări efectuate de un proprietar, persoană fizică, de refacere şi prelungire a unui gabion situat pe pârâul Rudăreasa. Motivul l-a constituit faptul că nu a fost respectat amplasamentul pentru care s-a primit avizul de la SGA Vâlcea. În comuna Stoilesti, pe DC 38 Ursi – Obogeni, aflat în proces de modernizare în cadrul Proiectului “Refacerea si Modernizarea infrastructurii rutiere afectate de inundaţiile din anul 2010”, s-au constatat degradari pe DC 39 Bulagei – Geamăna, impunându-se montarea unui parapet metalic, pe o lungime de circa 100 metri, pentru siguranţa traficului rutier.
Web Design by DowMedia