Șpârle și şopârle - 12 septembrie 2013

joi, 12 septembrie 2013

• O ştire a răzbătut zilele trecute în mass-media: s-a scos la vânzare secţia de profile PVC Ramplast din cadrul Oltchim. Este adevărat că, miercuri, Adunarea Generală a Creditorilor Oltchim a aprobat vânzarea Ramplast pentru că s-a constatat de către administratorii judiciari că activul este liber de sarcini, dar pe surse am aflat că în spatele firmei care vrea să cumpere secţia Ramplast se află chiar.... Constantin Roibu, fostul director de la Oltchim. Concret, societatea SC Dynamic Selling Group SRL din Galaţi figurează cu 3 „oameni de paie” ca asociaţi - Gabriel Stoian, Cristian Stoleru şi Luminiţa Catrina - însă adevăratul patron este însuşi marele baron chimic Roibu. Spunem asta pentru că începând din anul 2004, firma respectivă din Galaţi a cumpărat şi livrat în ţară şi străinătate produsele Oltpan fabricate de Oltchim şi în toată afacerea a beneficiat de sprijinul nemijlocit al fostului manager al combinatului chimic. Secţia Ramplast este una dintre puţinele active care a înregistrat profit atunci când funcţionat la capacitate, însă combinatul chimic poate funcţiona şi fără această secţie de producţie. Vom reveni asupra subiectului!

• Patronul Sfrânciog de la firma Uncle Sam SRL a demarat de ceva vreme încoace procedurile de vânzare a terenului de pe strada Ştirbei Vodă nr. 11 C, de lângă Parcul Zăvoi. Aici, societatea respectivă a obţinut încă de anul trecut autorizaţiile de construire a unui centru de afaceri, însă nici până astăzi nu au demarat lucrările. Omul este cunoscut ca un bun prieten cu primarul suspendat al Râmnicului, Emilian Frâncu, şi, din cauză că amicul său este în „vacanţă” la închisoare, patronul Sfrânciog a decis să renunţe la proiectul imobiliar de lângă parcul Zăvoi.

• Iată că ceea ce „prevestea” despre Spitalul din Brezoi prin 2011 fostul prefect Petre Ungureanu s-a adeverit până la urmă. În prezent, unitatea spitalicească are mari probleme financiare şi este aproape de faliment. Spitalul trebuia închis în 2011, alături de alte unităţi din Vâlcea considerate „nerentabile”, însă primarul din Brezoi, Robert Schell, şi alţi „oameni de bine” au sărit la gâtul fostei conduceri a Prefecturii Vâlcea şi au ameninţat cu blocări de drumuri naţionale dacă se ia vreo măsură împotriva spitalului din localitate. Iată că astăzi se dovedeşte că fostul prefect a avut dreptate şi măsura de închidere a unor spitale era de bun augur. Fostul spital din Bălceşti este un exemplu elocvent despre reforma sistemului sanitar din anul 2011: nici astăzi nu a fost redeschis, deşi s-au schimbat guverne şi au avut loc mai multe alegeri. Nimeni din zona Bălceşti nu mai „moare” subit la poarta spitalului pentru că, în caz de urgenţe, acum există legături rapide cu spitalele din Craiova sau Drăgăşani asigurate de maşinile Ambulanţei.

• Marţi, Consiliul Superior al Magistraturii a avizat favorabil numirea doamnei Livia Stanciu în fruntea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce a mai deţinut această funcţie în mandatul precedent. Livia Stanciu face parte din „completul negru” pentru că a prezidat completul care a decis cercetarea în libertate a doi şefi de servicii secrete şi a decis condamnarea fostului primar al Râmnicului, Mircia Gutău. De asemenea, Stanciu a condus completul de cinci judecători care a decis condamnarea definitivă a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare. Tot, preşedintele ICCJ a prezidat şi completul care l-a condamnat la şapte ani de închisoare a fostului senator PSD, Cătălin Voicu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe