Roşia Montana e neagră de furie

Marian Sultănoiu (www.gandul.info)

Încerc, de câteva zile, să înţeleg ce ni se întâmplă. Încotro ni se duc viaţa şi logica. Nu vă gândiţi că am soluţia! Nici vorbă! Mă simt doar ca un câine cu ochelari de cal, bătut de soartă, care adastă picior peste picior, în uşa măcelăriei, ciolanul raţiunii. Vă întreb, grav şi frust ca o gravură de Goya: mai guvernează cineva în ţara asta?! Şi dacă da, de ce o face atât de discret, ca şi când n-ar face-o?! Din anii 90 n-am mai plutit într-o astfel de imponderabilitate politică. Nimic nu mai şade; totul alunecă, glisează, se duce istoriei de suflet. Mă întreb, de luni bune, care este, de fapt, rolul USL în această ţară. Am mai spus-o şi o repet: singura raţiune politică a naşterii acestui conglomerat difuz a fost „debordarea” lui Traian Băsescu la tribord de Cotroceni – gest tehnic eşuat lamentabil. Şi nu spun lamentabil din partizanat politic, şi nici din cauză de referendum: a eşuat pentru că, ce să vezi, chiar şi în România, democraţia, atâta câtă e ea, îşi prezervă dreptul la a fi organizată prin legi. În rest, totul a fost eşec şi incoerenţă în guvernare: privatizări, negocieri, rezilieri de contracte păguboase, crearea de locuri de muncă, numiri de miniştri, secretari de stat, directori de regii.

De când guvernează, cu sprijinul unei megamajorităţi poliomielitice, n-a făcut nimic altceva decât să se comporte ca un mutant cu două capete în care gura unuia caută să muşte beregata ăluilalt. Ca să fiu sincer, până la capăt, a fost o perioadă în care credeam că Ponta doar joacă naivitatea politică. Ei bine, nu! M-am convins. Cum să fii atât de copilăros încât să crezi că dacă te bagi la alba-neagra cu Roşia Montana, şi amicul tău se prinde, o să-ţi ţină spatele. Ce să te facă să crezi că poţi câştiga un joc absurd, când eşti pândit şi ţi se vânează fiecare mişcare; în condiţiile în care prietenul tău, Crin, e superofticat pe tine – încă de când s-a trezit lăsat, ca un maidanez, la poarta coabitării cu Cotroceniul - şi pe partidul tău, care nu-l mai vrea preşedinte de pripas? Cum să te dai pe mâna unuia pe care l-ai lăsat falit din cacialmale, iar acum îi ceri să pluseze pentru tine, când ştie că n-ai în mână decât o chintă spartă? Mă convinsesem că premierul se teme, ca dracu de tămâie, să-şi mai asume vreun risc politic. Era limpede că se spală pe mâini de toate deciziile grele, ca Pilat din Pont, cerând acoperire fie de la Cotroceni, fie din Parlament. Dar ca să mergi atât de departe, să susţii un proiect de lege la Guvern, şi să te declari împotriva lui în Parlament, doar ca să ieşi basma curată pe votul majorităţii pe care tinzi s-o exploatezi în propriul beneficiu, asta n-aş fi crezut. Pe urmă, să te superi pe Antonescu că n-a mai făcut pe prostul şi să te declari, tot tu, ofensat că, odată proiectul respins, „România va urma să plătească despăgubiri de 500 milioane de euro”.

Abia asta este culmea absurdului. Să propui, aproape pe faţă, un joc pervers din care tu să ai numai de câştigat – pe motiv că ai dat drumul proiectului, adică ai fi vrut investiţii şi locuri de muncă în minerit, deşi erai conştient că e un proiect cu efecte perverse, ceea ce urma să te facă să votezi împotrivă, în Parlament - , iar Antonescu numai de pierdut – pe de o parte, dacă proiectul ar fi trecut, să dea socoteală străzii; pe de alta, dacă ar fi picat, să dea socoteală PSD că nu i-a făcut jocul lui Ponta, care doar mima că se opune adoptării proiectului – asta ar fi fost prea mult chiar şi pentru somnul greu al liderului liberal. Antonescu nu l-a mai iertat pe Ponta, iar asta ţine, în ultimă instanţă, chiar de instinctul său politic. Liderul liberal a ajuns la 30 la sută în sondaje, pe trend negativ; PSD ameninţă aproape direct că nu-l va mai susţine pentru Cotroceni; orice găluşcă înghiţită, în continuare, de Crin, pe motiv de şantaj PSD, nu va face decât să-l îngroape şi mai mult, în consecinţă să-l îndepărteze de Cotroceni, ridicându-l pe Ponta în sondaje. Premierul a supralicitat dintr-un calcul politic greşit. A contat pe teama sau pe amiciţia liberalului, ceea ce nu s-a întâmplat. Nu cred că Ponta îi va ierta amicului său politic acest dos de palmă în plină figură, şi nu-i exclus ca reacţia liberalului să devină, astfel, primul pas în desfacerea Uniunii cu mâna lui Ponta.

Până atunci, jocul infantil al premierului şi diferendul său cu Antonescu au exacerbat nemulţumirea minerilor, împingând în stradă încă un rând de protestatari care ameninţă să nu mai plece acasă până nu vor sta de vorbă cu liderii puterii de la Bucureşti. E o vorbă: de ce ţi-e frică, de aia nu scapi!