Promisiuni

joi, 12 septembrie 2013

„...Şi fiindcă timpul e târziu, vreau să vă mai spun, că eu tot sunt cel mai bun!...” Aceste ultime vorbe răsunară în sala ovală, populată pe jumătate cu tineri aduşi aproape „pe sus” de cei câţiva profesori, care îl susţineau pe Chiorel Balamală, tânărul miliardar de „mucavă”, cum ar zice maică-mea, dar şi cu ... miliarde de împrumut, de pe la Bancuri Ex ori Jafi, cum ar zice păgubiţii săi, cam douăsute de mii...

„...Voi crea fondul Aquilă la care toţi veţi avea voie să participaţi, pentru că şi banii voştri sunt buni!...” Aplauzele izbucniră dintrodată şi „punctară” promisiunea făcută cu atâta aplomb de „tânărul” candidat la Primărie, că bieţii profesori şi consilieri de taină ai acestuia abia de le potoliră într-un târziu, conştienţi că „timpul e târziu”

...” Şi voi oferi fiecăruia câte un loc de muncă pe lângă cei unsprezece mii de muncitori ai mei la care le-am dat de lucru în toată ţara...”

Aplauzele apărură iar, dar însoţite de nişte grimase ciudate pe feţele tinerilor din sală în care se putea desluşi atât neâncrederea cât şi îndoiala. Ba, unul dintre ei mustăci şi şopti printre mustăţi: „Ăsta ne crede proşti?”

„...Voi tăia şi spânzura prin pieţe pe cei care se ocupă de speculă, ba, chiar voi afişa tabele cât blocul de mari cu mercuriale, ca să nu ne mai belească toţi...”

Aplauzele abia se auziră. Tinerii priveau la profesorii lor şi nu ştiau ce să mai facă, pentru că şi aceştia „ se împotmoliseră”. Chiorel Balamală îşi consultă nişte ciorne împrăştiate pe masa cu pânză roşie scoasă, probabil, de „la naftalină”, uitată de la vreun congres încă neuitat...

Pereţii transpirară şi ei de atâta muncă saracii, că doar nu numai promisiunile acestui „tânăr” candidat le auziseră ei, dar, parcă, nu erau ca ale lui.

„...Şi o să invit toţi pensionarii să-şi bage economiile în regiile primăriei ca să beneficieze şi ei, dar şi proimăria de binefacerile democraţiei, într-un cuvânt, eu nu promit dar voi face!...”

Tinerii se uitau speriaţi la Chiorel Balamală şi cerşeau, într-un fel, bunăvoinţa profesorilor, pentru că nu mai aplaudaseră. De fapt, ce să aplaude? Că aminteşte cu neruşinare despre JAFI şi nu are nici o remuşcare? Că douăsute de mii de pensionari, mai ales, au „rămas cu ochii în soare”, pierzându-şi şi bruma de economii, necesară trecerii spre rai... Chiorel Balamală, însă, nepăsătorul, după ce îşi mai împrăştie o dată ciornele, şi, după ce îşi drese bine glasul, tună iar peste capul tinerilor împietriţi.

„...Şi, dragii mei tineri, nici pe voi nu v-am uitat. Vă voi face locuinţe câte vreţi, că, pe cuvântul meu, că aveţi nevoie de ele! Şi, mai presus, am aranjat să aduc pentru voi, într-un concert extraordinar, pe durata a trei ore, la Ateneu sau la Sala mare de la Polivalentă, ca să intraţi toţi, pe cel mai mare cântăreţ al vremurilor noastre,,,” Chiorel Balamală se înecă, tuşi vreo câteva secunde, oricum, destul timp ca tinerii să se întrebe iute între ei: „Cine? Cine? Michael Jackson? Fugi, bă! Iglesias! Nu cred! Cine? Cine? Sst!” Şi Chiorel Balamală începu iar, cu voce, însă, aproape piţigăiată...

„Jose Careras, dragii mei, şi invitaţii săi”... Aplauzele apărură iar, ba chiar şi câteva „Bravo!”

Şi cât o să fie biletul, domnule senator? întrebă un curios din sală...

N-am avut ce face, dragii mei, doar 11.870.000 lei. Sala amuţi, profesorii încremeniseră şi ei, dar în clipa următoare, un râs prelung, asemănător cu plânsul izbucni...

„Astea, da, promisiuniu, nu-i aşa?” păreau să-ţi spună toţi.

George Achim

Blestem cu foc

Arde-v-ar focul

Sau arde-te-ar ...direct,

Că mi-aţi călcat locul

Şi ai fost nedrept,

Auzi astăzi mai mereu

Din zori până în seară

Şi la bine şi la greu

De, parcă, o povară

Cuvintele le sunt