Căpuşele pot salva clubul de handbal Oltchim

miercuri, 13 martie 2013

Căpuşele pot salva clubul de handbal Oltchim

Tiberiu Pîrnău

Probabil că la ora la care scriu aceste rânduri, consilierii judeţeni se înghesuie să voteze propunerea preşedintelui Ion Cîlea, prin care echipa de handbal Oltchim va primi un miliard de lei vechi de la Consiliul Judeţean pentru a reuşi să supravieţuiască în Liga Campionilor. Acest gest vine ca urmare a unor presiuni venite din partea suporterilor, dar şi mediatice. Este de-a dreptul amuzant să vezi excesul de zel al unor ziarişti pe această temă. Oameni de presă care până mai acum câteva zile aveau cu totul alte păreri. Dar aşa sunt oamenii: schimbatori. Mai ales ziariştii. Nu toţi, e adevărat. Să se înţeleagă foarte bine, consilierii judeţeni nu dau aceşti bani din propriile buzunare. Este vorba despre bani publici, ai mei, ai tăi, ai noştri, ai tuturor celor care contribuie la bugetul de stat.

Sincer, eu unul, şi ca mine sunt, cu siguranţă, zeci de mii de vâlceni nu sunt de acord să se dea nici măcar un leu clubului de handbal Oltchim, entitatea privată, condusă din umbră de fostul director general al Oltchim, Constantin Roibu. Aceasta este realitatea, Roibu conduce încă echipa de handbal prin marionetele Luca şi Berbecaru. Este de un cinism îngrozitor gestul consilierilor judeţeni de a le da un miliard de lei handbalistelor de la Oltchim, în condiţiile în care combinatul care le-a alimentat conturile ani de zile cu milioane de euro este în moarte clinică. De ce nu ar juca handbalistele, cele câteva meciuri de Ligă a Campionilor care au mai rămas, pe “mocaÔÇ£, gratis, fără nici un leu? Aşa, doar pentru glorie sportivă şi în memoria vremurilor bune când încasau zeci de mii de euro lunar de la combinat şi-şi cumpărau limuzine luxoase Mercedes...

Odată cu prăbuşirea combinatului este iminentă şi prăbuşirea clubului, aşa că banii de la Consiliul Judeţean se duc acum într-o veritabilă gaură neagră. Soarta clubului este pecetluită, dacă nu apar ca prin minune nişte sponsori serioşi, cu greutate. E clar că aceşti sponsori providenţiali nu au cum să apară din judeţul Vâlcea. Cine îşi permite să sponsorizeze cu milioane de euro un club de handbal? Numai baronul Roibu în megalomania lui şi în suprema imbecilitate a statului român şi-a permis să “sifonezeÔÇ£, adică să vireze bani cu nemiluita într-un club de handbal care nici măcar nu aparţinea combinatului chimic Oltchim. A dat omul, că doar nu a dat din buzunarul personal.

Fără număr!

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani cu fondurile virate în conturile clubului de handbal este o altă poveste şi sperăm că autorităţile statului vor face lumină în acest caz. Un audit financiar realizat de o firmă serioasă şi onestă la HC Oltchim ar dezvălui lucruri de-a dreptul incredibile în legătură cu modul în care s-au cheltuit banii. De ce credeţi că s-a pensionat fostul preşedinte Gavrilescu? Miliardul alocat de consilierii judeţeni clubului putea să fie folosit de CJ Vâlcea la cofinanţările pe proiecte europene. La acest capitol instituţia este deficitară şi mai multe proiecte de importanţă vitală pentru judeţul Vâlcea stagnează: lucrări la drumuri judeţene, reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă, retehnologizarea CET Govora etc.

De bun simţ ar fi să vină acum cu bani la clubul de handbal şmecherii care au ajuns milionari în euro datorită relaţiilor comerciale destul de profitabile, pe care le-au avut cu combinatul chimic Oltchim. Să pună mână de la mână familia Roibu ÔÇô cu toate firmele sale, Enache ÔÇô Protectchim, Neagoie ÔÇô Comchim, Mihăescu ÔÇô Amitrans şi toţi ceilalţi. Ce ar însemna pentru ei câte un miliard de lei vechi de căciulă, sponsorizare? O nimica toată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe