Călin Nistor, delegat pentru 6 luni în funcţia de procuror-şef al DNA
Procurorul Calin Nistor a fost delegat joi pentru 6 luni in functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie. Potrivit Agerpres, Calin Nistor, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Valcea cu grad profesional corespunzator PICCJ, care in prezent ocupa, prin delegare, functia de sef al Serviciului Teritorial Pitesti al DNA, este delegat de catre prim-adjunctul procurorului general, Daniel Morar, in functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie. Calin Nistor este printre putinii procurori dati ca exemplu de profesionalism de catre Daniel Morar in cartea "Pretul adevarului", scrisa de Dan Tapalaga. Nistor a fost una dintre recomandarile facute de Daniel Morar Monei Pivniceru pentru sefia DNA.
De asemenea, prim-adjunctul procurorului general, Daniel Morar, a emis joi un ordin prin care s-a dispus, la cerere, incetarea din data de 11 martie a delegarii Laurei Oprean in functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie. Incepand cu aceeasi data, Laura Oprean va fi delegata pentru o perioada de 6 luni in functia de procuror sef adjunct al Directiei Nationale Anticoruptie.
Procurorul Calin Nistor a fost cel care a condus procurorii anticoruptie si in dosarul arestarilor din fotbal la Pitesti, dosar in care au fost retinuti pentru fapte de coruptie fostul sef al arbitrilor Gheorghe Constantin si patronul de atunci al echipei FC Arges, Cornel Penescu.
Cel mai sonor dosar al lui Calin Nistor este cel de coruptie (mai multe dosare, de fapt) intentat presedintelui CJ Arges, Constantin Nicolescu de la PSD. In acelasi dosar au fost prinse mai multe nume mari printre care si numele lui Cornel Penescu, fostul primar al orasului Curtea de Arges, Gheorghe Nicut sau primarul din Campulung, Calin Andrei.
Printre alte dosare conduse de procurorii din subordinea lui Calin Nistor se numara si cel intentat fostului parlamentar PDL, Sorin Pandele - dosar de luare de mita si fals in inscrisuri oficiale. (Hotnews.ro)
Din cate se va putea observa, biografia celui pe care Morar l-a ales sa conduca DNA nu este deloc imaculata. Calin Nistor a fost cercetat de abuz in serviciu si de favorizarea infractorului, iar o judecatoare a denuntat practicile ilegale, straine unui stat de drept, pe care le-au folosit procurorii coordonati de noul sef al DNA in instrumentarea unui dosar celebru. De asemenea, tot Calin Nistor este cel care a condus personal ancheta in cazul presedintelui Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, trimis in judecata, ancheta despre care nu putini au afirmat ca este rezultatul unei razbunari politice.
In 2011, Nistor a fost acuzat de avocata Ingrid Alexandrescu de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si favorizarea infractorului. Avocata Alexandrescu a sustinut ca procurorul Nistor ii acorda protectie sotului ei, Virgil Florin Alexandrescu, impotriva caruia aceasta formulase o plangere intrucat i-ar fi luat fara drept un autoturism, i-ar fi furat stampila de la cabinetul de avocatura si ar fi falsificat mai multe acte. Ingrid Alexandrescu arata la acea vreme, ca procurorul Nistor il proteja pe sotul ei, dupa ce acesta din urma colaborase cu DNA pentru arestarea avocatului Ionut Alexandru Leanca. Dosarul a fost declinat de la Parchetul General la DNA central.
Ce credeti ca a facut DNA central? A dat, in numai 30 de zile, in martie 2012, un frumusel N.U.P., albindu-l pe procurorul sef Calin Nistor de toate pacatele. Contactata telefonic de Lumeajustitiei.ro, av. Ingrid Alexandrescu ne-a povestit continuarea acestei povesti judiciare murdare: “Intre timp, am castigat procesul pe plangerea impotriva rezolutiei date de procuroarea Antonia Prioteasa care l-a favorizat pe fostul meu sot prin procurorul sef Calin Nistor si prin fosta sa sotie, Simona Florescu. Instanta Judecatoriei Horezu a dat o sentinta de 15 pagini in acest proces in care ma judecam pe art.278 c.p.p, aratand ca mi-a fost incalcat abuziv dreptul la aparare si aceeasi instanta a solicitat extinderea cercetarii penale asupra notarului Bogdan Lazar, pe care acelasi procuror sef DNA Calin Nistor il favorizase dandu-i neinceperea urmaririi penale. Mentionez ca atunci cand i-am solicitat domnului procuror sef Daniel Morar sa inlfirme rezolutia data de procurorul sef Nistor in dosarul deschis pe plangerea mea impotriva fostului meu sot, aratand ca acolo exista un conflict clar de interese, domnul Morar mi-a raspuns ca practica judiciara nu a stabilit pana unde merge conflictul de interese. In ce il priveste pe domnul Nistor, acesta mai are un dosar de coruptie la DNA Bucuresti, pentru favorizarea infractorului si abuz in serviciu contra intereselor persoanei privindu-l pe comisarul sef IPJ Arges Dumitru Nicolae. Acesta din urma e cercetat pentru trafic de influenta”. Avocata Ingrid Alexandrescu nu stia de numirea lui Nistor la DNA central ca interimar si a ramas extrem de suprinsa la auzul acestei vesti. (www.luju.ro)
Averea lui Călin Nistor îşi are “rădăcinile” în judeţul Vâlcea
Conform ultimei declaraţii de avere, Călin Nistor are mai multe proprietăţi imobiliare în judeţul Vâlcea, cu precădere în localităţile Râmnicu Vâlcea şi Lungeşti. Astfel, averea afişată public de Călin Nistor se compune din trei terenuri în comuna Lungeşti (în suprafaţă totală de circa 1 hectar), cumpărate de titluar exact în perioada când DNA-ul era în “chinurile facerii” sub fosta guvernare Adrian Năstae. Pe lăngă cele trei terenuri, Călin Nistor mai deţine o vilă impunătoare tot în comuna Lungeşti, două apartamente în Râmnicu Vâlcea (ultimul de 127 mp, achiziţionat în 2011 prin credit ipotecar), plus trei maşini: Hyundai Accent, Seat Cordoba şi Seat Leon, toate cumpărate prin leasing. În anii 2010 şi 2011, Călin Nistor a contractat două credite de la Banca Română de Dezvoltare în valoare de 60.000 lei şi 60.000 de euro. De la DNA Piteşti, acolo unde a fost şef de secţie, Călin Nistor a ridicat într-un an, sub formă de salarii, suma totală de 117.500 lei, în timp ce soţia lui a trebuit să se mulţumească cu o sumă mult mai mică, de numai 18.000 lei.
Web Design by DowMedia