Sparle si soparle 21 februarie 2013

miercuri, 20 februarie 2013

Sparle si soparle 21 februarie 2013

• Banii de la Casa de Ajutor Reciproc a Muncitorilor de la Oltchim au dispărut în neant. Având în vedere criza prin care trece combinatul, foarte mulţi angajaţi au apelat în disperare de cauză la acest CAR pentru împrumuturi. Oamenii au cotizat ani de zile sume importante şi ştiau că s-au strâns câteva zeci de miliarde de lei. Surpriză mare! În contul CAR Oltchim bate vântul, nu mai există nici un bănuţ. Fosta conducere a combinatului a băgat mâna în acest cont şi a luat cu japca bănuţii muncitorilor! Se pare că la începutul crizei de lichidităţi din Oltchim, Roibu a dispus (cu de la sine putere şi illegal!) folosirea banilor respective. Din nefericire banii nu au mai fost returnaţi niciodată! Autorităţile îndrituite trebuie să facă lumină în acest caz!

• Țara arde şi inspectorului general de la învăţământ Florin Smeureanu îi arde de plimbat prinÔǪ ţările calde. Săptămâna trecută, un grup de 6 inspectori şcolari din cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean Vâlcea s-a aflat pentru 5 zile la Manisa, Turcia, unde a avut loc prima întâlnire de lucru a ţărilor participante la implementarea proiectului Leonardo da Vinci Training of trainers for the European Rising Values din cadrul programului Învăţare pe tot parcursul vieţii, finanţat de Uniunea Europeană. Adevărul este că Smeureanu şi-a luat pupincuriştii şi vuvuzelele cu el şi a plecat la plimbare pe banii europenilor.

• Baronul din Ioneşti, Constantin Neagoie (cunoscut mai mult ca o “căpuşa” de la Oltchim), se pare că nu-şi alege cei mai buni avocaţi care să-l reprezinte în procesele pe care Primăria Ioneşti le are cu diverse societăţi comerciale sau cu instituţii ale statului. Numai două cazuri celebre: la sfârşitul anului trecut, primarul Neagoie a pierdut la Curtea de Apel Piteşti lamentabil şi... irevocabil procesul cu firma Strabag, la mijloc fiind datoria de 100 miliarde lei vechi pe care primăria o are către respectiva societate în contul unor lucrări de asfaltare executate, dar nedecontate.

Tot anul trecut, Constantin Neagoie a chemat în judecată Camera de Conturi Vâlcea pentru că instituţia respectivă şi-a permis să-i găsească tot felul de “măgării” evaluate numai în 2011 la suma de 12 miliarde lei vechi (a se vedea detalii în articolul din pagina 3 a ziarului!). Numai că la Tribunalul Vâlcea, patronul de la Comchim Chemicals a pierdut litigiul cu Camera de Conturi, iar acum se judecă tot la Curtea de Apel Piteşti (număr dosar 882/46/2013). Următorul termen al procesului este programat în data de 13 martie 2013.

• Legenda “tacâmurilor de aur” de la restaurantul de protocol de la Oltchim... nu este deloc a legendă. Potrivit unor surse din cadrul combinatului chimic, tacâmurile de aur există în realitate, dar nu mai sunt la restaurantul respectiv, ci în proprietatea cuiva care a avut grijă ca ele să dispară înainte ca noua conducere de la Oltchim să facă o evaluare detaliată la societate. Coincidenţă sau nu, tacâmurile de aur au dispărut din combinat exact în momentul demisiei fostului baron chimic Constantin Roibu.

• Directorul economic al Primăriei Râmnicu Vâlcea, un anume domn Lăpădat, este depăşit de situaţie. Individul este mic, mic de tot. Și la stat şi la sfat! Foarte mulţi funcţionari, directori de instituţii, oameni de afaceri etc s-au plâns de (in)competenţa acestui personaj. Emilian Frâncu e ocupat, în acest timp, să se pupe singur în oglindă pe la sindrofii plătite de firmele care lucrează cu primăria...

• Regele Soare este foarte cătrănit în micuţa lui garsonieră. Îi este dor de... Danemarca. Prietenii ştiu de ce!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe