Firma controversatului om de afaceri Tiberiu Urdăreanu va reabilita Spitalul Judeţean Vâlcea (I

miercuri, 16 ianuarie 2013

Firma controversatului om de afaceri Tiberiu Urdăreanu va reabilita Spitalul Judeţean Vâlcea (I)

• Societatea UTI Grup Bucureşti va moderniza Spitalul Judeţean cu suma de 9,1 milioane euro • este o sumă ciudat de mică având în vedere că valoarea totală iniţială a acestui proiect era de 16,8 milioane euro

În prima săptămână a anului 2013, preşedintele Consiliul Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a semnat contractul de execuţie a lucrărilor din cadrul proiectului “Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea” cu o firmă apropiată “băieţilor cu ochi albaştriÔÇ£. Șeful CJ Vâlcea a semnat contractul nr: 125/C01/B51/130004C/C/07.01.2013 cu reprezentanţii SC UTI CONSTRUCTION & FACILITY MANAGEMENT S.A. În condiţii de maximă discreţie, departe de ochii presei! De data aceasta proverbiala transparenţă a şefului CJ Vâlcea a fost abandonată şi uşile au fost ferecate cu şapte lacăte. Nu înţelegem de ce atâta secretomanie? Contractul a fost încheiat în urma finalizării unei proceduri de licitaţie deschisă, cu etapă finală de licitaţie electronică.

Au fost primite 16 oferte, dintre care doar una a fost declarată admisibilă. Valoarea totală finală a acestui proiect este de 39.604.022,73 lei (400 miliarde lei vechi) plus TVA. Este o sumă ciudat de mică având în vedere că valoarea totală iniţială a acestui proiect a fost de 73,8 milioane lei, din care 50,6 milioane lei sunt bani proveniţi din fonduri europene, 7,7 milioane lei provin de la bugetul de stat, iar contribuţia Consiliului Judeţean Vâlcea de 1,22 milioane lei, la toate aceste cifre se adaugă TVA-ul de 14,1 milioane lei, sumă ce va fi restituită. “Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea” se încadrează în Programul Operaţional Regional 2007 ÔÇô 2013, Axa prioritară 3, domeniul major de intervenţie 3.1, contract de finanţare nr. 2163 din 09.09.2011 Codul SMIS (Sistemul Unic de Management al Informatiei (SMIS/CSNR) al proiectului: nr.13064, SV/25/3/3,1/10/25.09.2009. Termenul de realizare a lucrărilor este de 30 de luni de la emiterea ordinului de execuţie. Execuţia lucrărilor nu va presupune întreruperea activităţii spitalului, iar reabilitarea presupune realizarea următoarelor lucrări: intervenţii arhitectură, intervenţii structură, instalaţii sanitare, instalaţii electrice, instalaţii termice se vor înlocui parţial, instalaţii de ventilaţie şi de desfumare, instalaţie gaze medicale, reabilitare şi amenajare mansardă.

SC UTI CONSTRUCTION & FACILITY MANAGEMENT S.A. va sucontracta o parte din lucrări următoarelor două firme: 2.594.777,36 lei - SC GB INDCO SRL; 145.464,00 lei - SC ROMVERSIS TOP SRL. Executantul va fi responsabil pentru propriile activităţi pe şantier şi va coordona şi activităţile subcontractanţilor, cu respectarea condiţiilor specificate în cerinţele achizitorului. De asemenea, executantul are următoarele obligaţii: de a asigura nivelul de calitate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale, prin personal propriu şi responsabili tehnici cu execuţia atestaţi, precum şi prin sistemul propriu de calitate conceput şi realizat; de a convoca factorii care trebuie să participe la asigurarea condiţiilor necesare verificării lucrărilor ajunse în faze determinante ale execuţiei (Compartimentul de Control şi Inspecţie pentru Calitatea Lucrărilor în Construcţii Râmnicu Vâlcea), precum şi la executarea acestora, în scopul obţinerii acordului de continuare a lucrărilor; de a soluţiona lipsurile, neconformităţile. defectele şi neconcordanţele apărute în fazele de execuţie numai pe baza soluţiilor stabilite de proiectant şi/ sau executant cu acordul reprezentantului achizitorului; de a utiliza în execuţia lucrărilor numai produsele şi procedeele prevăzute în proiect, certificate sau pentru care există agremente tehnice, care conduc la îndeplinirea exigenţelor de performanţă esenţiale, precum şi de a gestiona probele martor (produsele şi procedeele prevăzute în proiect pot fi înlocuite cu altele care îndeplinesc condiţiile precizate numai pe baza soluţiilor stabilite de proiectant sau executant cu acordul reprezentantului achizitorului); de a respecta proiectul tehnic şi detaliile de execuţie pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător exigenţelor de performanţă esenţiale; de a sesiza, în termen de 24 ore, Compartimentul de Control şi Inspecţie pentru Calitatea Lucrărilor în Construcţii Râmnicu Vâlcea, în cazul producerii unor accidente tehnice în timpul execuţiei lucrărilor; de a readuce terenurile ocupate temporar la starea lor iniţială, la terminarea execuţiei lucrărilor.

Cine este Urdăreanu, proprietarul UTI CONSTRUCTION

SC UTI CONSTRUCTION & FACILITY MANAGEMENT S.A. face parte dintr-un grup de firme ce aparţine omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu, fiul generalului Tiberiu S. Urdareanu, fost şef al Comandamentului Trupelor de Tancuri şi Auto în vremea regimului comunist şi personaj destul de controversat al evenimentelor din 1989.┬áTiberiu Urdăreanu s-a născut la Dej şi a absolvit două facultăţi: Automatica şi Comerţul.

Potrivit www.sroscas.ro, în 1990, Tiberiu Urdareanu, a inceput sa construiasca un adevarat imperiu financiar in jurul grupului de firme UTI Systems. La dezvoltarea afacerilor a participat si sotia sa, Lucia Urdareanu, despre care se spune ca este o fosta profesoara de limbi straine la Directia de Informatii ale Armatei. Dezvoltarea colosului UTI Group (http://www.uti.ro/main.html?http://www.uti.ro/main.php?id=115&lang=fr) a inceput prin infiintarea, in 1990, a firmei Incon SRL, care avea ca obiect de activitate grafica┬á computerizata, procesare de imagini, subansambel si accesori pentru computere si produse de birotica. Dupa cumk povestea Urdareanu pentru ÔÇ£Saptamana Financiara”

(http://www.sfin.ro/articol_9300/aig_investment_fund_a_pariat_pe_uti.html),┬áin primavara anuluiu 1990 ÔÇ£a aparut un decret care permitea persoanelor ce aveau o anumita specializare sa desfasoare anumite activitati comerciale. (ÔǪ) Atunci nu era nimic, nici legislatie, nici reglementari, nici licitatii, era o jungla in care aparea o mica raza de lumina. Nu toti au vazut-o”. Urdareanu sustine ca, intr-un moment de inspiratie, a infiintat impreuna cu sotia, Lucia Urdareanu, si cu un prieten, Dumitru Aelenei, o asociatie familiala cu scop lucrativ. Prima tranzactie a fost vanzarea unui laptop. “Mi-am dat seama insa ca in domeniul IT este foarte greu daca nu ai bani. Practic, asociatia familiala creata de mine a insemnat doar un salariu folosit in acest scop, alte resurse de finantare nu aveam”, a spus el.

Au urmat mici tranzactii conjuncturale, a cumparat PC-uri pe care le-a vandut impreuna cu un mic program software, valoare adaugata, dar si-a dat seama curand ca nu este pe drumul cel bun. Schimbarea directiei a venit dintr-o pura intamplare. “Unul dintre furnizori, din Israel, care trebuia sa ne dea cateva calculatoare, a intarziat foarte mult livrarea. Si, drept compensare pentru intarziere, intr-unul dintre drumurile facute la Bucuresti, patronul acelei firme mi-a adus cadou un sistem de alarma. Era prima data cand vedeam asa ceva”, continua patronul UTI.. A aparut si primul client: Medecines sans Frontieres. “L-am instalat chiar noi, asociatii, impreuna cu niste amici care ne ajutau si cu care imparteam, cumva, niste bani. Nu existau contracte de munca, nu aveam angajati. Acela a fost momentul in care ne-am dat seama ca este o directie interesanta”, a povestit Tiberiu Urdareanu. A inceput sa importe si sa revanda acele sisteme in Romania, apoi si-a format o echipa care instala echipamentele si, in scurt timp, s-a specializat in aceasta afacere. Intre timp, s-a cristalizat si legislatia in domeniul afacerilor, asociatia a devenit societate comerciala, iar lucrurile au intrat in normalitate. UTI Group s-a impartit in patru divizii: UTI Systems (un integrator de sisteme care furnizeaza solutii complete pentru sisteme de securitate) Cobra Security (care furnizeaza servicii specifice de securitate pentru bunuri si persoane, fiind specializata in paza si protectie, protectie antiterorista, monitorizare si interventie, paza si transport de valori, patrulare) sau UTI Retail Solutions (companie specializata in furnizarea de echipamente si solutii pentru securitatea spatiilor comerciale si a fondului de marfa) si UTI Instal Construct (specializata in constructia si instalarea de sisteme electrice). La finele anului 2008, UTI Group anunta o cifra de afaceri de 150 de milioane de euro.┬á

 Afaceri cu statul

Conform aceleiaşi surse, în anii urmatori, Urdareanu a pus pe roate o serie de firme prin care a scos contracte din ce in ce mai substantiale, cele mai importante cu statul, indiferent de culoarea politica a guvernantilor. UTI a inceput afacerile cu statul inca din 1993, fapt care a impus firma pe piata. Una dintre principalele lucrari ale societatii lui Urdareanu a fost securizarea retelei Bancorex si Eximbank. O lucrare extrem de importanta a UTI a fost si cea de la Centrala Nucleara de la Cernavoda. De asemenea, UTI a primit 60 de milioane de euro pentru securizarea Portului Constanta si 30 de milioane de euro pentru securizarea Aeroportului Henri Coanda Otopeni. Si de la Metrorex firma lui Urdareanu a incasat bani frumosi: 1,4 milioane de euro, plus 239,7 miliarde de lei vechi. UTI a derulat afaceri si cu Ministerul Administratiei si Internelor pentru securizarea frontierelor. Printre beneficiarii serviciilor UTI mai pot fi amintiti Directia Generala a Vamilor, Parlamentul Romaniei, Romtehnica, Ministerul Comunicatiilor Tehnologiei si Informatiilor, CONEL etc (http://www.ziua.ro/display.php?id=217419&data=2007-03-13).
(Va urma)

┬áTiberiu Pîrnău, Petre Coman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe