Costi R─éDULESCU a organizat o MAS─é ELECTORAL─é pentru 400 de oameni, sub privirile complice ale Poliţiei

luni, 3 decembrie 2012

• La “Vila lui Ceauşescu” din Bujoreni,

Costi R─éDULESCU a organizat o MAS─é ELECTORAL─é pentru 400 de oameni, sub privirile complice ale Poliţiei

• domnule “doctorÔÇ£ Lucian Ioan Muntean, şeful IPJ Vâlcea, şi Florian Marin, şeful Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, este timpul să vă daţi demisia de onoare pentru această încălcare flagrantă a legii de către unii dintre subordonaţii dumneavoastră, şi care se implică pe faţă în campania electorală şi jocurile politice murdare practicate de USL!!!

Sâmbătă seară, 1 decembrie, la Vila lui Ceauşescu din Bujoreni (zisă şi Vila dintre Meri aparţinând lanţului de restaurante OK controlat de Paraschiv), a avut loc o mare chermeză organizată de USL şi la care au fost chemaţi peste 400 de oameni din Râmnicu Vâlcea. Restaurantul din Bujoreni este considerat de lux astfel că nota de plată achitată de liderii USL Vâlcea a fost estimată la suma de 3.000-4.000 de euro. Mai mult ca sigur, toată masa electorală a fost achitată de viceprimarul Ion Gigi Matei, liderul PSD Râmnicu Vâlcea şi un prosper om de afaceri după ce a intrat în conducerea Primăriei Râmnicului. Dar să revenim la evenimentul electoral grandios organizat de USL sâmbătă seară şi trebuie să spunem că printre participanţi i-am remarcat pe următorii politicieni: traseistul Ion Nicolae, fraţii Costi şi Lucian Rădulescu, Ion Gigi Matei, consilierii locali PSD Valeriu Amza şi Ion Gherghinaru, Florin Smeureanu (inspector şef la Inspectoratul Școlar Vâlcea), Eusebiu Veţeleanu (preşedinte al UNPR Râmnicu Vâlcea), Marian Botea, Ion Cîlea, Traian Dobrinescu şi Alin Voicescu (proaspăt director la Agenţia de Protecţie a Mediului Vâlcea şi fiul primarului din Fârtăţeşti).
Pentru a vedea că toată întrunirea a avut un caracter pur electoral, la un moment dat au luat cuvântul de la microfonul sălii Costi Rădulescu, Traian Dobrinescu (ambii candidaţii USL pe un colegiu de deputaţi în Râmnic), plus un “bonus” reprezentat de discursul lui Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea. În condiţiile restrictive ale actualei legislaţii electorale, candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie au trebuit să-şi regândească strategia de cumpărare de voturi, astfel că folosesc tertipuri de acest gen chemând sute de alegători la mese electorale.

Însă, bomboana de pe colivă la această chermeză organizată de USL la Vila lui Ceauşescu de la Bujoreni avea să fie pusă... de prezenţa a două echipaje mobile ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, care vegheau ca liniştea liderilor USL să nu fie tulburată. Cele două maşini Logan care au fost la acest eveniment au fost poziţionate “strategic”: una la intrarea principală dinspre strada Calea lui Traian, alta situată pe platoul de lângă restaurant. Ambele maşini aveau numere de MAI înmatriculate în Vâlcea, semn că nu era vorba în nici un fel de Poliţia Locală. Drept mulţumire că au vegheat la liniştea sufletească a USL-iştilor şi că nu i-au tras de urechi pentru încălcarea flagrantă a legii, poliţiştii respectivi au primit câte... o masă copioasă plină de bucate alese în foişorul de lângă Vila din Meri. Domnule doctor Lucian Ioan Muntean, şeful IPJ Vâlcea, şi Florian Marin, şeful Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, este timpul ca să vă daţi demisia de onoare pentru această încălcare flagrantă a legii de către unii dintre subordonaţii dumneavoastră, şi care se implică pe faţă în campania electorală şi jocurile politice murdare practicate de USL!!!

(Marian Dinu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe