Dan Niţu, candidat USL pe Colegiul Brezoi-Horezu: “Suntem mai bogaţi cu o mănăstire!”

luni, 5 noiembrie 2012

Dan Niţu, candidat USL pe Colegiul Brezoi-Horezu: “Suntem mai bogaţi cu o mănăstire!”

Aceasta este declaraţia pe care a făcut-o, impresionat de eveniment, candidatul la Senatul României, Remus Daniel Niţu.

Cunoscut el însuşi pentru gesturi de mare generozitate, în cei peste douăzeci de ani de antreprenoriat, Dan Niţu a remarcat aportul major pe care l-a avut omul de afaceri Frank Timiş în construirea mânăstirii cu hramurile ÔÇô “Înălţarea Sfintei Cruci” şi “Sfântul Mucenic Ioan Rusul”, sfinţită sâmbătă, 3 noiembrie 2012, la Mălaia. “Se dovedeşte, iată, că oamenii de afaceri, asistaţi de prelaţi îndrăzneţi, cum este preotul Ioan Comăneci, pot ctitori în doar câteva luni, după sute de ani, o nouă mănăstire în salba de mănăstiri din judeţul Vâlcea. Văii Lotrului îi lipsea un loc de rugăciune de amploarea celor de la Cozia, Turnu, Frăsinei, de la Govora, Horezu şi Dintr-un Lemn”, a continuat Dan Niţu.

Slujba de sfinţire a fost oficiată de un sobor de ierarhi şi preoţi, printre care PS Emilian Lovişteanu - episcopul Râmnicului - şi ÎPS Gherasim, arhiepiscopul Râmnicului. Maica Ioan, stareţa acestui lăcaş de cult, a remarcat mulţimea de enoriaşi prezenţi la sfinţire şi a însoţit cu detalii vizita noastră: “Ansamblul mănăstiresc de la Mălaia cuprinde o biserică mare, realizată sub forma unei cruci bizantine, şi un arhondaric, pe două niveluri, în care se găsesc 25 de chilii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe