• Controversatul Florin Butnaru a realizat că în Bălceşti ar mânca o bătaie memorabilă în confruntarea cu deputatul Constantin Mazilu şi acum încearcă, prin manevre de culise, să devină candidat lal PPDD pe colegiul senatorial din Râmnic. Ar fi o greşeală a liderilor PPDD să renunţe la cunoscutul chirurg Constantin Ploscaru pentru a-l pune pe bâlbîitul şi inconsecventul Butnaru candidat.
• Mihai Persu şi-a adus aminte brusc că este politician. Cum a apărut situaţia retragerii candidaturii lui Ion Tudor de pe Colegiul Râmnicu Vâlcea Sud hopa şi Persu să candideze. Cu un discurs demagogic, în care uită să menţioneze migraţiile sale politice după interese de moment, el se prezintă om de afaceri aflat pe picioarele lui de la vârsta de 18 ani. Ne-am bucura să fie desemnat candidat al ARD pentru a-i arăta că politic are picioare de lut.
• Nouă ne convine însă la fel de mult şi candidatura lui Aurelian Pavelescu. Despre avocatul ţărănist putem scrie zeci de pagini. Oricum încet, încet populaţia din acest colegiu electoral pare constrînsă să absenteze de la vot în 9 decembrie. Aşteptăm propunerea definitivă a celor de la PPD căci despre USL şi ARD...ne-am convins!
• În Colegiul de deputaţi Horezu, Partidul Poporului Dan Diaconescu va trimite în lupta electorală din 9 decembrie o tânără de 27 de ani, de fapt o mare “surpriză” pentru veteranul Aurel Vlădoiu.
• Din ce în ce mai mulţi vâlceni sunt revoltaţi de numirile pe criterii politice din conducerea Oltchimului. Drept dovadă publicăm un comentariu primit pe adresa electronică a ziarului: “CV-urile soţilor Ciobescu sunt mărturii ale angajărilor politice. Doamna s-a cocoţat director general adjunct deşi are CV de fată de la ghişeul băncii. Se mândreste în CV cu activităţi de genul: completat registre, obţinere aprobari sau emitere facturi. Nu a lucrat mai mult de 2 ani la un loc de muncă, iar schimbarea nu a însemnat un pas înainte. Asta spune multe despre capacităţile profesionale ale distinsei doamne Ciobescu. În ultimii doi ani a fost în concediu de maternitate sau... casnică. (s-a pregătit probabil pentru funcţia de director general adjunct la OLTCHIM). Despre domnul Ciobescu... numai de bine. Un şmecheraş, fără şcoală multă, care, daca tot nu a reuşit profesional, a intrat în politică. S-a împrietenit cu cine trebuia şi i-a ieşit. Apoi, un alt director are o traiectorie interesantă, dl. Popescu. Parcă vorbeaţi de firme căpuşă pe vremea fostului director general?!! Popescu vine din funcţia de director general al unei astfel de firme căpusă: Mentchim. Are şi domnia sa merite în căpuşarea OLTCHIM şi apoi falimentarea Mentchim-ului. A fost recompensat cu o funcţie importantă în conducerea executivă a "noului" OLTCHIM.ÔÇ£ Comentariile sunt de prisos.
• Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, se gândeşte din ce în ce mai serios să se retragă de la CJ şi conducerea Organizaţiei Judeţene a PSD Vâlcea. Vom reveni cu informaţii suplimentare...
• Candidatul ARD pe Bălceşti, fostul director de mină Milorad Cumpănăşoiu, este în atenţia DNA pentru unele “fapte de vitejieÔÇ£ petrecute la Berbeşti-Alunu. Este vorba doar de câteva mii de camioane cu cărbune, care au ieşit (neînregistrate în contabilitatea exploatării miniere) pe poarta E.C. Berbeşti. În schemă este implicată şi o anumită firmă de protecţie şi pază, SC Stil Guard SRL.
Web Design by DowMedia