Sparle si soparle 6 septembrie 2012

joi, 6 septembrie 2012

Sparle si soparle 6 septembrie 2012

• Finanţele Publice Vâlcea vor relua licitaţia pentru vânzarea Discotecii Enigma, după ce nici un investitor nu s-a arătat interesat să cumpere spaţiul care acum aparţine “juristului de talie mondială” Ovidiu Udrescu, eternul preşedinte al Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Vâlcea. Conform legii, dacă nu se prezintă nici un cumpărător la o licitaţie publică, Finanţele Publice au obligaţia să scadă preţul solicitat. În acest sens, DGFP Vâlcea va organiza în data de 20 septembrie o nouă licitaţie pentru vânzarea Discotecii Enigma (sechestrată în urma unor datorii la bugetul de stat), iar “scorul” cerut de Fisc este mai mic cu 5 miliarde de lei vechi faţă de licitaţia de acum două săptămâni. Este de fapt o stratagemă a firmei Stea Luminoasă SRL (cea care a închiriat spaţiul respectiv până în anul 2019), care aşteaptă momentul prielnic pentru a pune mâna pe Discoteca Enigma la un preţ mult mai mic, situat undeva la 100.000 de euro.

• Primarul din Brezoi, Robert Schell, este un om plin de ranchiună faţă de oameni care au altă gândire politică decât a sa. La recent încheiatul Târg al Lotrilor, Schell a chemat să ţină discursuri de la tribună doar liberali de frunte, ignorând deliberat faptul că în zona de nord a judeţului mai sunt politicieni şi de la PSD, PDL, UNPR sau PC. Îl vom monitoriza pe acest gargaragiu care vorbeşte mult şi face puţin pentru comunitatea din Brezoi!

• Cumnatul unui fost director de la Hidroelectrica s-a apucat să le scrie depeşe otrăvite ziariştilor. Îi atragem atenţia fostului manager să-şi ţină căţeluşul în lesă. Altfel ne aducem brusc aminte de afacerile cu şpăgi de zeci de mii de euro cu... Andrem Invest.

• Inspectorul de la Garda de Mediu Vâlcea, Iustin Nicolaescu, ignoră sesizările locuitorilor de pe strada Inăteşti deranjaţi de fumul rezultat din arderea izolaţiilor cablurilor electrice de către ţiganii care locuiesc în zonă. Acesta a transmis recent un răspuns în batjocură unui cetăţean afectat de poluarea aproape zilnică: “Nu au fost identificate arderi ale izolaţiilor cablurilor electrice la adresele indicate, iar reclamaţii îşi desfăşoară activitatea punctelor de lucru în alte zone conform autorizaţiilor de mediuÔÇ£. Ia să zici mătălică “zău cu limba scoasăÔÇ£, domnule inspector, ce-ar fi să te muţi tu cu toată familia în Inăteşti şi să inhalezi zilnic fumul toxic?!

• Dumitru Persu, vicepreşedintele CJ Vâlcea, era să ia o bătaie soră cu moartea de la muncitorii de la Oltchim, supăraţi că au fost minţiţi de Guvernarea USL că-şi vor primi salariile şi bonurile de masă. Persu s-a dus cu tupeu în mijlocul muncitorilor revoltaţi, care l-au primit cu “Huo!ÔÇ£ şi l-au ejectat cu şuturi în fund. Marele Roibu a dispărut, nu ştie nimeni unde. Poate în...Congo! De-acum încep investigaţiile adevărate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe