Primăria sprijină Librăriile Humanitas, prin reducerea redevenţei la numai 4%

luni, 24 septembrie 2012

• Încă o măsură bună care va ajuta cultura din Râmnicu Vâlcea

Primăria sprijină Librăriile Humanitas, prin reducerea redevenţei la numai 4%

Săptămâna trecută, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a venit în sprijinul Librăriilor Humanitas şi a decis reducerea cotei ce îi revenea din vânzările realizate de punctul de lucru din oraş, de la 10% la numai 4%. S-a luat această decizie pentru a veni în sprijinul acestui agent economic care, cel puţin în Râmnicu Vâlcea, se confrunta cu dificultăţi financiare. În cursul lunii august din acest an, SC Librăriile Humanitas SA a notificat intenţia privind încetarea activităţii la punctul de lucru din municipiul nostru. În susţinerea acestei solicitări, societatea a invocat greutăţile financiare cu care se confruntă difuzorii de carte în general, în condiţiile economice actuale activitatea librăriei devenind nerentabilă. Însă, ulterior, SC Librăriile Humanitas SA a revenit asupra acestei notificări şi a solicitat sprijinul Primăriei Râmnicului pentru redresarea economică a librăriei, în sensul diminuării cotei de participare, de la 10% la 4%, din vânzările realizate lunar, precum şi implicarea acesteia în proiectele culturale ale oraşului, pentru a o face cât mai cunoscută printre locuitorii municipiului. SC Librăriile Humanitas SA s-a înfiinţat ca societate juridică de sine stătătoare în 1993, iar în prezent dispune de o reţea de 14 librării în toată ţara care comercializează cărţile Humanitas şi ale altor 300 de edituri, alături de audiobook-uri, muzică şi filme într-o cultură organizaţională de tipul Humanitas care preţuieşte în primul rând calitatea. Interesul pentru satisfacerea exigenţelor clienţilor constituie una dintre valorile importante ale librăriilor Humanitas.

O alta, este reprezentată de librarii pregătiţi şi pasionaţi, care oferă informaţii competente despre profilul şi conţinutul unei cărţi. Reputaţia librăriilor Humanitas este dată de asemenea de faptul că, oferă spre vânzare o varietate de titluri, de la aproape toate editurile din România şi din străinătate, respectând principiul selectivităţii, încercând astfel să satisfacă cererile diferitelor tipuri de cumpărători de carte: elevi, studenţi, profesori, părinţi, turişti, pasionaţi de diferite domenii. “Menţionăm totodată că nivelul cotei de participare datorată municipiului de SC Librăriile Humanitas SA a fost la nivelul anului 2011 de circa 20.000 lei. Considerăm astfel că, reducerea cotei de participare, de la 10% la 4%, din vânzările realizate lunar, ar încuraja şi permite difuzarea cărţilor valoroase în municipiul nostru, influenţele financiare asupra bugetului local fiind minime în raport cu efectul negativ asupra peisajului cultural al Râmnicului cauzat de încetarea activităţii acestei prestigioase librării. De menţionat este şi faptul că până în prezent partenerul, SC Librăriile Humanitas SA, şi-a onorat toate obligaţiile asumate prin contract”, susţine viceprimarul Ion Gigi Matei.

Mai trebuie să spunem că prin hotărârea nr. 66/22 iulie 1999, Consiliul Local a aprobat asocierea în participaţiune a municipiului Râmnicu Vâlcea cu SC Librăriile Humanitas SA, în vederea folosirii spaţiului comercial situat în Calea lui Traian nr. 147, bl. D2, parter şi amenajarea acestuia cu destinaţia exclusivă de librărie, pentru o perioadă de cinci ani, în următoarele condiţii: SC Librăriile Humanitas SA va suporta toate cheltuielile prilejuite de amenajarea, administrarea şi întreţinerea spaţiului respectiv; investiţiile, dotările şi amenajările spaţiului vor fi făcute cu acordul Primăriei municipiului de către SC Librăriile Humanitas SA pe cheltuiala proprie, iar la expirarea asocierii vor rămâne în patrimoniul municipiului, fără despăgubire; Consiliul Local va pune la dispoziţie spaţiul şi va primi lunar 10% din totalul vânzărilor realizate. În baza hotărârii mai sus amintite, a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2005, valabilitatea fiind prelungită ulterior, prin acte adiţionale succesive, până la data de 31 decembrie 2013.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe