Sparle si soparle 9 august 2012

joi, 9 august 2012

Sparle si soparle 9 august 2012

• De când a luat primăria, “moşu” Frâncu nu pare să-l intereseze decât buzunarul propriu. Aruncă banii publici cu sacii în toate firmele “pretine” fără să ţină cont şi de cei care l-au ales. De exemplu, la lucrările de execuţie privind prelungirea bulevardului Dem Rădulescu spre sud s-au prezentat mai multe firme la licitaţie. O parte din aceste societăţi au venit cu oferte cu mult sub valoarea prevăzută în proiectul de finanţare. Cu toate acestea, nu a câştigat lucrarea nici cel care a venit cu preţul cel mai scăzut şi nici cel cu preţurile reale. Ne întrebăm dacă legea are ac de cojocul acestui primar? Nu trebuie trecut cu vederea nici directorul de investiţii din Primăria Râmnicului, ing. Liviu Miftode....

• În mod cu totul ilegal şi în afara statutului, preşedintele Grigore Răban face politică la greu prin CAR Pensionari Vâlcea. Omul a uitat probabil că deţine o funcţie administrativă şi nu are voie să facă politică prin sediul CAR Pensionari. Cu toate acestea, Răban i-a obligat pe mai mulţi pensionari să se ducă să voteze DA la referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu. Ne vom ocupa în continuare de acest ipochimen care încalcă grav statutul şi care se agaţă cu disperare de scaunul de preşedinte la CAR Pensionari, în ciuda faptului că i-a expirat mandatul de peste patru luni!

• Citim prin presa locală că deputatul Cristian Buican este un om... foarte dorit. Nu ne referim în sensul “romantic”, ci în cel politic şi administrativ! Astfel, am aflat că preşedintelui PNL Vâlcea i s-a oferit pe tavă funcţiile de ministru al Dezvoltării Regionale şi de ministru al Administraţiei şi Internelor, dar Buican, ca o “fată mare”, a refuzat ruşinat. Mai rămâne să auzim în zilele următoare că deputatul Buican a primit oferta de a ocupa fotoliul de premier, sau, de ce nu, pe cea de preşedinte interimar al României, în locul mult prea somnorosului Crin “Antenescu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe