Ce vom purta în paşaport după 29 iulie

luni, 16 iulie 2012

Ce vom purta în paşaport după 29 iulie

Gheorghe Smeoreanu (www.criterii.ro)

La alegerile locale de anul acesta, pentru postul de primar al municipiului Rm. Vâlcea au fost doi inşi care au candidat împreună, adică au format un cuplu electoral. Unul, fost primar al ora╚Öului, nu mai putea candida fiindcă tocmai ie╚Öise din pu╚Öcărie unde fusese închis pentru corup╚øie. Al doilea tocmai fusese dat afară din func╚øia de viceprimar fiindcă nu făcea nimic toată ziua. Condamnatul ╚Öi ╚Öomerul au format, cum spuneam, un cuplu electoral, fiindcă primul avea notorietatea, iar al doilea avea dreptul să candideze. Ei bine, chiar dacă insul cu notorietatea avea a doua zi după alegeri proces într-un alt dosar de corup╚øie, comicul cuplu electoral a reu╚Öit să câ╚Ötige aproape un sfert din voturi, adică unu din patru locuitori ai frumoasei urbe Rm. Vâlcea au votat cu pu╚Öcăria╚Öul ╚Öi ╚Öomerul.

Cine î╚Öi face vreo iluzie că Traian Băsescu ar putea scăpa nesuspendat după referendum se în╚Öeală amarnic ╚Öi nu î╚Öi cunoa╚Öte starea actuală a poporului român. A presupune că Băsescu are o ╚Öansă, cât de mică, să revină la Cotroceni înseamnă a considera :

- că în această ╚øară nu se ascultă manele la nivel de masă.
- că aproape to╚øi mun╚øii ╚Öi toate văile nu sunt doldora de peturi.
- că Gigi Becali nu există decât în bancurile cu pro╚Öti.
- că nu avem licen╚øia╚øi care nu cunosc limba română nici la nivelul clasei a IV-a.
- că nu se strigă la fotbal "pe ei, pe mama lor" etc.

Ponta ╚Öi Antonescu au ╚Ötiut cum stau lucrurile ╚Öi prin simplul fapt că mizează pe un succes la referendum dovedesc că se bizuie pe tâmpenia populară. Într-un fel, acest referendum chiar asta va stabili pentru o perioadă de vreme ╚Öi anume faptul obiectiv că, majoritar, românii sunt oficial stupizi.
După validarea referendumului , vom putea vorbi chiar despre primul certificat de prostie din istorie pe care românii ╚Öi-l vor procura, cu semnătură ╚Öi ╚Ötampilă.
Certificat pe care, invizibil, îl vom purta cu to╚øii în pa╚Öaport după 29 iulie 2012.
Sunt însă ╚Öi oameni care cred că pre╚Öedintele suspendat va învinge. Ace╚Öti oameni sunt intelectuali, cu sau fără facultate, adică in╚Öi obi╚Önui╚øi să reflecteze asupra vie╚øii. Cufundându-se prea mult în idei ╚Öi ra╚øionamente, optimi╚Ötii nu văd, ori refuză să vadă realitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe