Tuşeşte Oltchim după gripa Hidroelectrica?

luni, 25 iunie 2012

Tuşeşte Oltchim după gripa Hidroelectrica?

Cristian Dogaru (www.hotnews.ro)

Cu datorii totale de peste 500 milioane de euro, capital propriu negativ (900 milioane de lei) şi o privatizare ce bate pasul pe loc, SC Oltchim SA părea un candidat mai bun pentru insolvenţă decât SC Hidroelectrica SA, deşi mizele sunt diferite ca ordin de mărime. Poate, şi din acest motiv, acţiunile SC Oltchim SA au scăzut puternic la bursă după declararea insolvenţei SC Hidroelectrica SA. La nivel declarativ, SC Oltchim SA urmează să fie privatizată în curând. Statul îşi va creşte ponderea la peste 90%, de la 54% în prezent, prin conversia datoriei către AVAS (135 milioane de euro) în acţiuni. Diluarea acţionarilor minoritari va fi chiar mai accentuată, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor de la SC Oltchim SA aprobând în aprilie şi includerea dobânzilor cumulate în această datorie. Compania mai are însă datorii la bănci (BCR şi Banca Transilvania au de recuperat peste 140 milioane de euro) şi la furnizorii de utilităţi (SC Electrica SA), în total 500 milioane de euro. În cazul declanşării procedruii insolvenţei la SC Oltchim SA, administratorul judiciar ar concedia din angajaţi şi s-ar renunţa la susţinerea echipei de handbal feminin. Majoritatea brokerilor şi analiştilor au subliniat că riscurile sunt mai mari decât beneficiile în acest moment.

Provizioane însumate de peste 700 milioane de euro (doar pentru SC Hidroelectrica SA şi SC Oltchim SA) nu vor fi digerate bucuros de sectorul bancar. Iar provizioane “surpriză” pentru bănci echivalează cu dobânzi mai mari şi pentru clienţi şi pentru obligaţiunile Guvernului. Iar scăderea ratingului SC Hidroelectrica SA ar creşte perspectivele unor decizii asemănătoare şi pentru alte companii de stat cu situaţie nu tocmai roză, deci un nou impact pe costurile finanţării. “Insolvenţa este un instrument care, dacă este folosit într-un mod exagerat, generează efecte negative mai ample decât eventualul efect pozitiv intenţionat iniţial, anume acela de protecţie a respectivei companii. Presupunând că ar fi existat argumente tehnice şi financiare pentru declararea insolvenţei SC Hidroelectrica SA, deşi acestea nu sunt deloc clare pentru publicul larg, s-ar putea ca unda de şoc din economie să dovedească faptul că soluţia a fost de fapt una neinspirată. Nu putem conta nici pe certitudinea ieşirii din contractele cu ┬½băieţii deştepţi┬╗, după o astfel de procedură. A discuta acum despre insolvenţa SC Oltchim SA sau a altor mari companii de stat este total inoportun, pentru că nu am avea altceva decât o amplificare a undei negative induse de situaţia de la Hidroelectrica”, spune Cristian Tudorescu, managing partener Explore Asset Management. O strategie normală pentru SC Oltchim SA este materializarea majorării de capital prin includerea datoriei către AVAS, demararea unor discuţii cu OMV Petrom pentru un parteneriat vizând rafinăria Arpechim şi scoaterea rapidă la privatizare cât timp situaţia financiară a SC Oltchim SA nu se degradează şi mai mult. Fără conversia datoriilor în acţiuni, cursa pentru privatizarea companiei s-ar reduce la un sprint al PCC de unul singur. În schimb, cu majorare de capital inclusă, competiţia în patru sau mai mulţi va fi benefică pentru preţul final.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe