Nicolae Minea şi Marin Coveianu, pedepsiţi cu închisoarea pentru o perioadă de 8, respectiv 6 ani

joi, 7 iunie 2012

Curtea de Apel Bucureşti a decis:

Nicolae Minea şi Marin Coveianu, pedepsiţi cu închisoarea pentru o perioadă de 8, respectiv 6 ani

• Împotriva acestora Curtea de Apel Bucureşti a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de stabilirea cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale - Biroului Urmăriri au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pe numele lui Nicolae Minea (fostul acţionar de la Hotelul Alutus din Râmnicu Vâlcea) şi Marin Coveianu, ambii de 59 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Împotriva acestora Curtea de Apel Bucureşti a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 8, respectiv 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de stabilirea cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, prevăzută de art. 10, lit. a din legea 78/2000.

Magistraţii au reţinut în sarcina lui Nicolae Minea faptul că în perioada 2001-2004, având calitatea de acţionar majoritar şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al unei societăţi comerciale, a înstrăinat 3 din 12 terenuri care aparţineau domeniului public al statului de interes local şi se aflau în folosinţa societăţii. De asemenea, s-a stabilit că susnumitul l-a determinat pe Marin Coveianu, acţionar majoritar şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, să înstrăineze şi celelalte 8 terenuri, în scopul obţinerii de foloase injuste atât pentru sine, cât şi pentru celelalte societăţi comerciale, la care aveau interes în mod direct sau indirect.

În sarcina lui Marin Coveianu, magistraţii au reţinut faptul că a acceptat hotărârea de a săvârşi o infracţiune a lui Nicolae Minea şi în perioada 2001-2004 a dispus înstrăinarea a 8 terenuri care aparţineau domeniului public al statului de interes local şi aflate în folosinţa societăţii comerciale.

Prejudiciul cauzat ca urmare a diferenţei dintre valoarea cu care terenurile au fost înregistrate şi valoarea contabilă reală este de 3.882.381 lei.
Nicolae Minea şi Marin Coveianu au fost reţinuţi în municipiul Râmnicu Vâlcea miercuri, 06 iunie, în jurul orei 22.00. Condamnaţii se află încarceraţi la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe