Trista mărturisire a unui vâlcean care-l votează pe Eusebiu Veţeleanu:
Mircia Gutău a ales calea pierzaniei
Tiberiu Pîrnău
În acest stadiu al campaniei electorale, numele lui Mircia Gutău a ajuns să atârne ca o piatră de moară la gâtul candidatului UNPR, Eusebiu Veţeleanu. Campania electorală pusă în scenă de partidul generalului Gabriel Oprea la Râmnicu Vâlcea s-a bazat EXCLUSIV pe numele lui Mircia Gutău, fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. O mare GREȘEAL─é, în opinia mea!
Uneperiştii au mizat pe imaginea de bun edil a lui Mircia Gutău, pe scorul electoral zdrobitor, de 70 la sută, obţinut de acesta în anul 2008 şi pe o anumită simpatie populară. Tinicheaua celor doi ani de puşcărie executaţi de Mircia Gutău pentru fapte de corupţie a fost topită de elanul electoral, de certitudinea aproape bolnăviocioasă că va exista o anumită perforemanţă electorală. În acest punct, permiteţi-mi să deschid o paranteză şi să devoalez secretul votului meu, al familiei mele, al apropiaţilor mei, din data de 10 iunie 2012: Eusebiu Veţeleanu! Nu am cum să nu-l votez pe Sebi, care s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, un OM cu foarte mult bun simţ, un tip de caracter, un om corect şi responsabil. În relaţia cu mine. Bineînţeles că în alegerea mea politică au contat şi anii în care am lucrat cot la cot de Sebi Veţeleanu, în această presă vâlceană - atât de chinuită de politicieni şi oameni de afaceri demenţi (unii dintre ei). M-aş bucura dacă ar câştiga Sebi această confruntare electorală.
Tocmai din această cauză nu pot să stau cu mâinile în sân şi să asist cum Mircia Gutău îi distruge şansa lui Eusebiu Veţeleanu. Să mă explic. Mesajul central al campaniei electorale a lui Eusebiu Veţeleanu a fost conceput de un om cu grave tulburări de personalitate, un neprofesionist în arta comunicării. Pentru că nu înţeleg în ruptul capului cum poţi să centrezi întregul mesaj al campaniei pe numele Mircia Gutău, un ins cu (foste) probleme penale, în fond şi la urma urmei, şi să-l tratezi la mâna a doua tocmai pe candidat, pe Eusebiu Veţeleanu?! În ultimele trei săptămâni, uneperiştii nu au făcut altceva decât să-i ridice continuu statuie (din nisip!) lui Mircia Gutău şi să-l minimalizeze pe Eusebiu Veţeleanu, adevăratul candidat. Aşadar, măi oameni buni, haideţi să îndreptăm nebunia, schizofrenia aceasta: Mircia Gutău nu va candida la aceste alegeri pentru că legea i-a interzis acest lucru, fiind eliberat condiţionat din ÎNCHISOARE, fostul primar nu poate nici măcar să-l voteze pe Veţeleanu. Și-atunci, cum mai poate Mircia Gutău să fie principalul atu, forţa numărul unu, în această campanie electorală?
De bun simţ ar fi fost, ca Mircia Gutău să-şi manifeste sprijinul pentru candidatul Sebi Veţeleanu cu DISCREȚIE, dar în acelaşi timp cu fermitate. Era de-ajuns să se precizeze în pliantele electorale acest lucru! Dar nu, nu s-a putut proceda aşa. De unde atâta bun simţ? Gutău a uitat ce i s-a întâmplat şi ceea ce a devenit în ochii multor vâlceni (un om certat cu legea!) şi a ieşit în faţă, el a devenit şeful de campanie electorală, a preluat “responsabilitateaÔÇ£ finanţării campaniei electorale (nici nu se putea altfel!). Gutău i-a redus la minimum personalitatea lui Veţeleanu! El va fi VINOVATUL pentru o eventuală înfrângere în alegeri!
Cum poţi să le spui la vâlceni să-l voteze pe Eusebiu Veţeleanu pentru că “de fapt, eu Mircia Gutău voi coordona activitatea instituţieiÔÇ£ (şi mai ales bugetul local, de zeci de milioane de euro, că doar aceasta-i adevărata miza!). O asemenea stupizenie nu s-a mai pomenit! Cu alte cuvinte, Mircia Gutău a abandonat bunul simţ şi a ales calea trufiei, a pierzaniei sigure, pentru el ca om, ca bun creştin ce se vrea a fi. Prin acest mod de lucru, inclusiv deputatul Constantin Mazilu, preşedintele UNPR Vâlcea, a fost marginalizat, a fost ţinut departe de campania electorală de la municipiu. De ce? Cu siguranţă că şi Mazilu ar fi avut multe de spus, ar fi putut pune umărul la acest efort electoral. Dar, nu, Mircia Gutău doreşte să-şi aroge el TOATE meritele unei eventuale victorii. Oare cum va mai justifica domnul Gutău o eventuală condamnare la câţiva ani de închisoare, în data de 5 iunie, în procesul locurilor de joacă care se judecă la Curtea de Apel Craiova? Ce le va mai spune “cel mai iubit dintre cei iubiţiÔÇ£ (cum se autointitulează) vâlcenilor, atât de “dragiÔÇ£ lui?
Web Design by DowMedia