Moaştele Sfântului Ierarh Calinic, în procesiune, acasă ÔÇô la Râmnicu Vâlcea
Moaştele Sfântului Ierarh Calinic au fost purtate în procesiune, în data de 30 aprilie, pe străzile Râmnicului Vâlcea, oraş pe care sfântul l-a păstorit timp de aproape 18 ani. După procesiunile din Oltenia, de binecuvântarea Sfântului Ierarh Calinic se vor învrednici şi credincioşii piteşteni.
Moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, aduse de delegaţia condusă de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, au sosit în centrul Râmnicului, în după-amiaza zilei de 30 aprilie. De aici, alaiul de ierarhi, arhimandriţi, preoţi, diaconi şi de numeroşi credincioşi, flancaţi de militari cu torţe aprinse, s-a îndreptat spre Catedrala arhiepiscopală pentru a aşeza spre închinare şi binecuvântare, într-un baldachin special amenajat, odoarele de mare preţ. Marţi, 1 mai, după săvârşirea Acatistului Sfântului Ierarh Calinic şi a slujbei Aghesmei Mici, un sobor de ierarhi, stareţi, arhimandriţi, preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, pe esplanada din faţa catedralei, la care au participat credincioşi vâlceni, dar şi din alte regiuni ale ţării, sosiţi pe meleaguri oltene pentru sărbătorirea Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici.
Manifestările religioase dedicate Sfântului Calinic de la Cernica au continuat cu slujba Sfântului Maslu, săvârşită de preoţii protopopi alături de alţi preoţi. În aceeaşi zi s-a oficiat slujba punerii pietrei de temelie a bisericii cu hramul "Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica" din cartierul Ostroveni, după care delegaţia cu moaştele Sfântului Calinic s-a îndreptat spre Mănăstirea Frăsinei.
Web Design by DowMedia