Mai multe cazuri de varicelă şi scarlatină au fost depistate în grădiniţele şi şcolile vâlcene de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) în perioada ianuarie - februarie 2012, a declarat, marţi, pentru Agerpres directorul instituţiei, dr. Maria Murăruş.
"În şcoli şi în grădiniţe sunt 27 de cazuri de varicelă, o boală eruptivă infecţioasă care a afectat în primul rând copiii cu o imunitate mai scăzută. Am înregistrat şapte cazuri de scarlatină, dintre care unul la un elev de liceu, iar alte două cazuri la copii de grădiniţă. Faţă de anul trecut, numărul celor cu scarlatina a fost mai mare", a precizat dr. Murăruş.
Directorul DSP a adăugat că s-au înregistrat şi confirmat prin laborator şapte din cele 111 cazuri de rubeolă diagnosticate clinic.
"Nu toate au fost la aceeaşi şcoală. Diagnosticul de rubeolă se pune prin confirmarea analizelor de laborator. Repet, am avut şapte confirmări de rubeolă, iar restul au fost diagnosticaţi clinic, pentru că analizele costă foarte mult. Cazurile de rubeolă s-au înregistrat la elevii de liceu care nu au fost vaccinaţi, pentru că din 2004 s-a introdus vaccinul obligatoriu antirubeolic", a mai spus dr. Maria Murăruş.
Web Design by DowMedia