Ion Cîlea a politizat festivităţile prilejuite de Ziua Unirii

miercuri, 25 ianuarie 2012

Cine a câştigat întrecerea „Mojicul din Horă"?

Ion Cîlea a politizat festivităţile prilejuite de Ziua Unirii

Tiberiu Pîrnău

Ne facem datoria să consemnăm următorul fapt. Un text anacronic apărut zilele trecute într-un ziar local sună cam aşa: „O premieră naţională s-a consumat ieri la Râmnicu-Vâlcea unde au fost două Hore ale Unirii, una organizată de Prefectură, adică de instituţia Guvernului României şi alta organizată de Consiliul Judeţean, adică de PSD, aflat pentru moment în opoziţie. O blasfemie îngrozitoare, care continuă lungul şir de mojicii, venite dinspre prefect către preşedintele Consiliului Judeţean, cu tot atâtea răspunsuri pe măsură. Istoria va judeca. Noi ne-am făcut doar datoria să consemnăm aceste fapte." Nu-l avem noi la inimă de nici o culoare pe prefectul Petre Ungureanu, dar nu avem cum să nu taxăm o astfel de mostră anti-gazetărească (ca să nu spunem „mojicie"). Păi, domnule ziarist, spre informarea matale, Hora Unirii s-a jucat în ultimii 21 de ani NUMAI în faţa Prefecturii, adică a instituţiei care reprezintă Guvernul în teritoriu, nicidecum în faţa Consiliului Judeţean. Ideea este că nu vedem, de data aceasta, în ce constă „mojicia venită dinspre prefect către preşedintele PSD, Ion Cîlea"?! Şi dacă stăm bine să ne gândim, Ion Cîlea a reuşit cu brio să politizeze festivitatea din data de 24 ianuarie. Păi ce l-a oprit să organizeze şi anii trecuţi astfel de evenimente? Cu alte cuvinte, în opinia noastră, critica este nefondată, trasă de păr. Are prefectul alte „bube în cap", pe care nici noi nu am ezitat, de-a lungul timpului, să le scoatem la iveală...

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe