Emanoil Popescu (www.criterii.ro)
Departamentul de imagine, de relaţii cu presa sau cum s-o mai fi numind, din cadrul Partidului Democrat-Liberal Vâlcea are deficienţe tocmai în ceea ce priveşte obiectul de activitate exercitat. Exemplul cel mai concludent este recenta vizită a ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Doar câţiva din presă au ştiut despre acest eveniment, motivaţia fiind că s-ar fi aflat foarte târziu şi că ar fi fost duminică dis-de-dimineaţă, că s-ar fi sunat în stânga şi în dreapta şi "boierii" din presă ar fi avut telefoanele închise.
Nu neg motivaţiile enunţate mai devreme, dar, şi iau exemplul meu, am telefonul deschis 24 de ore din 24 şi sunt disponibil pentru un astfel de eveniment cu adevărat important şi la ora 3 dimineaţa.
Este mare păcat că o astfel de vizită n-a fost mediatizată la justa ei valoare. Este mare păcat că ziariştii interesaţi de astfel de bunul mers al judeţului, de prosperitatea lui n-au avut ocazia să vadă pe viu cum a decurs vizita Elenei Udrea, care au fost exact, la faţa locului reacţiile unui membru deosebit important al Guvernului, ce s-a discutat, care au fost solicitările faţă de constructor, sugestiile beneficiarului, şi, de ce nu, în ultimă înstanţă observaţiile sau nemulţumirile avute de către înaltul demnitar.
Ziariştii interesaţi au fost nevoiţi să afle la mâna a doua ce s-a întâmplat la Voineasa şi Vidra, să cerşească aproape la propriu fotografii făcute cu acest prilej sau să le fure la propriu după internet. Nici măcar pseudo-reportajele făcute nu-i putea mulţumi pentru că au fost neprofesionale şi destul de sărace în informaţii de primă mână.
Era un succes al economiei vâlcene, era un domeniu foarte important pentru viitorul judeţului, era o lovitură de imagine, un succes al guvernării PDL şi multe guri slobode şi fără argument ar fi tăcut. Prea puţin din aceste lucruri s-au concretizat şi acest lucru de ce ? Pentru că din comodidate sau alte motive cineva din departamentul răspunzător cu imaginea PDL-ului nu şi-a făcut treaba cum trebuie.
Păcat !
Web Design by DowMedia