Ministrul Elena Udrea a verificat stadiul lucrărilor la pârtiile de schi din Voineasa

duminică, 11 decembrie 2011

Ministrul Elena Udrea a verificat stadiul lucrărilor la pârtiile de schi din Voineasa

• în zona lacului Vidra, MDRT are în program amenajarea unei noi staţiuni moderne. Lucrările la această staţiune au fost începute înainte de 1989, dar au fost abandonate după Revoluţie

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, s-a aflat duminică, 11 decembrie, în staţiunea Voineasa din judeţul Vâlcea pentru a verifica stadiul lucrărilor la investiţiile MDRT în infrastructura domeniului schiabil din zonă, a informat MDRT.

Zona Obârşia Lotrului - Voineasa face parte dintr-un proiect de amenajare a unuia dintre cele mai moderne domenii schiabile din Europa, a cărui valoare de investiţie este de 28 de milioane euro.

La Voineasa vor fi amenajate patru pârtii de schi, care vor avea o lungime totală de 5 kilometri, o telegondolă mixtă cu cabină, un telescaun, o parcare cu o capacitate de 400 de locuri, instalaţii de iluminat, tunuri de zăpadă.

În zona lacului Vidra, MDRT are în program amenajarea unei noi staţiuni moderne. Lucrările la această staţiune au fost începute înainte de 1989, dar au fost abandonate după Revoluţie.

Vidra (jud. Vâlcea) e o staţiune construită de Ceauşescu şi pe care nu a apucat să o dea în folosinţă. După 1989, a rămas în administrarea sindicatelor, care au lăsat-o, practic, în paragină

Elena Udrea a declarat cu această ocazie: „Pârtia va avea 3,4 km şi este cea mai lungă e din zonă. Lucrarea de investiţii face parte din programul de transformare a României într-o veritabilă destinaţie turistică pentru cei care iubesc muntele şi sporturile de iarnă."

Alături de ministrul Dezvoltării s-au aflat Petre Ungureanu, prefectul judeţului Vâlcea, Ion Tudor, directorul Inspectoratului Judetean de Constructii, senatorul Dorel Jurcan şi deputatul Samoil Vâlcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe