• De la „Caţavencii" am aflat că: „Administraţia Bazinală de Apă Olt avea nevoie de o maşină nouă, că doar nu mergi pe malul apelor cu bicicleta sau pe role. Normal, era nevoie de o maşină de teren, că nu se ştie niciodată. Aşa că degeaba a orăcăit Boc că nu se mai achiziţionează maşini: instituţia s-a căutat prin buzunare şi a găsit nici mai mult, nici mai puţin de 214.104 RON, fără TVA, ce urmează să fie plătiţi pentru un gipan serios. Au făcut un caiet de sarcini şi au pus banii la bătaie, în cadrul unei licitaţii cu un singur participant. Aceasta a fost câştigată de un dealer Hyundai din Vâlcea, Brodmi SRL. Curios e doar faptul că cele mai scumpe modele de SUV, Hyundai SantaFe Facelift cu 7 locuri GLS 4WD premium FL ori Hyundai Veracruz GLS Premium, sau chiar Hyundai ix35 GLS Luxury, costă aproximativ 35.000 de euro fiecare, TVA inclus. Adică, cu vreo 15.000 de euro mai puţin decât a plătit instituţia celor de la Brodmi SRL."
• „Ziarul de Vâlcea" a transmis o sesizare Agenţiei Naţionale pentru Integritate în care am arătat că mai mulţi judecători de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea au „omis" să depună declaraţiile de avere aferente anului 2010. Magistraţii trebuie să înţeleagă că legile trebuie respectate... chiar şi de ei!
• Există pericolul ca municipiul Râmnicu Vâlcea să piardă o parte din banii europeni, alocaţi în cadrul programului cu finanţare europeană: „Râmnicu Vâlcea - pol de dezvoltare urbană". Motivul este unul banal, dar în acelaşi timp extrem de îngrijorător: în urma recensământului, s-a constatat că populaţia municipiului a scăzut sub 100.000 de locuitori, iar programul respectiv este destinat localităţilor care au mai mult de 100.000 de cetăţeni. Sperăm ca Primăria Râmnicu Vâlcea să nu ajungă în situaţia de a se împrumuta din nou zeci de milioane de euro pentru a finaliza proiectele respective.
• Primarul oraşului Băile Govora, Mihai Mateescu, se zbate în această perioadă pentru a obţine banii necesari cofinanţării proiectului de reabilitare a infrastructurii staţiunii (TVA-ul) pe care o păstoreşte din punct de vedere administrativ. Se pare că edilul a fost dus cu preşul de către anumiţi factori guvernamentali, care l-au asigurat că-l ajută cu banii respectivi, dar iată că, în cele din urmă, primarul Govorei a rămas cu... ochii-n soare. Mihai Mateescu are noroc, totuşi, că patronul de la Damila (firma care a câştigat licitaţia de execuţie a lucrărilor), Dan Niţu, a înţeles situaţia şi va lucra în această perioadă folosind propriul capital pentru a nu depăşi termenele din contractul de execuţie.
• Colega de birou a judecătorului Mitu Drăgan (magistratul despre care am scris în urmă cu o săptămână), doamna Carmen Ilina (Judecătoria Râmnicu Vâlcea), a emis recent o hotărâre judecătorească favorabilă unui parlamentar vâlcean (preşedinte al unei organizaţii judeţene politice), care va fi analizată în curând, cu mare atenţie, de către Consiliul Superior al Magistraturii, dar şi de către departamentele de justiţie şi mass media din cadrul Comisiei Europene. Este vorba despre dosarul cu numărul 2484/288/2011.
În adresa transmisă CSM-ului şi forurilor europene se arată, printre altele, că: „Magistratul a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 referitoare la atitudinea echidistantă, fără influenţe legate de statutul plitic al unei persoane şi art.10, privind obligaţia magistratului să decidă obiectiv, fără subiectivism şi părtinire, liber de orice relaţii şi influenţe, să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparţialitatea şi independenţa lui din Codul deontologic al magistraţilor".
Web Design by DowMedia