Tiberiu Pîrnău
Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, este minţit şi dezinformat de gaşca de popi lacomi care conduce efectiv de ani buni sfânta biserică creştin-ortodoxă vâlceană. Altfel nu ne explicăm cum a fost posibil ca Arhiepiscopia Râmnicului să adopte o măsură de-a dreptul abuzivă şi fără precedent împotriva unui preot care a slujit biserica cu credinţă, demnitate şi onoare timp de 45 de ani, părintele Sandu Cristescu, fostul paroh al Bisericii Sfânta „Cuvioasă Parascheva“ din Râmnicu Vâlcea.
Popii lacomi au impus domnia terorii la Arhiepiscopia Râmnicului
Alin Gherghinoiu, protopopul de Râmnic (oare ce calităţi l-au recomandat pe acest puşti de nici 30 de ani să ocupe o asmenea demnitate?), i-a trimis săptămâna trecută acasă o hârtie părintelui Cristescu, prin care-l atenţionează că nu mai are dreptul să slujească la Biserica „Cuvioasa Parascheva“. Aceasta este răsplata activităţii de 30 de ani a părintelui Cristescu la acest lăcaş de cult. Aşa ştiu mai marii Arhiepiscopiei Râmnicului să-şi „răsplătească“ preoţii adevăraţi! Sforarii din fruntea Arhiepiscopiei, cei care au impus domnia terorii în rândul preoţilor din judeţul Vâlcea, s-au ascuns de data aceasta sub sutana imberbului protopop de Râmnic, Alin Gherghinoiu, individ care se dovedeşte a fi unealta perfectă, marioneta desăvârşită a satrapilor episcopali. Un ipochimen lipsit de conştiinţă, dar şi de caracter! Cel puţin aşa li s-a dezvăluit acest „popă“ Gherghinoiu, cu această ocazie, miilor de enoriaşi din Râmnicu Vâlcea, care-l cunosc, îl apreciază şi îl iubesc pe părintele Sandu Cristescu. Mulţi credincioşi s-au întrebat, pe bună dreptate, la auzul acestei veşti triste pentru întreaga comunitate creştin-ortodoxă din Râmnicu Vâlcea: „Cum a avut tupeu acest mucos să-i interzică preotului nostru drag, Sandu Cristescu, să mai slujească la Cuvioasa Parascheva?“
Decizie abuzivă
În adresa nr. 453 din 11.08.2011transmisă Parohiei „Cuvioasa Parascheva“ de către protopopul Alin Gherghinoiu se arată: „Ca urmare a încetării activităţii prin pensionare la limită de vârstă a PC Cristescu Sandu, preot slujitor la Parohia Cuvioasa Parascheva, începând cu data de 01.06.2011, vă aducem la cunoştinţă faptul că pentru sluijirea PC-sale în biserica parohială este necesară îmbisericirea acordată de Chiriarh în conformitate cu rânduiala bisericească“. Cu acest prilej, îi întrebăm şi noi pe înalţii ierarhi vâlceni: Câţi preoţi vâlceni pensionari au îmbisericire pentru a sluji în continuare la bisericile lor? Preotul Călin Ion de la Budeşti a fost îmbisericit de către ÎPS Gherasim sau alte zeci de preoţi vâlceni care au ieşit la pensie şi continuă să slujească la bisericile lor? La Biserica „Cuvioasa Parascheva“ su slujit părinţii: Manda, Dinu, Boiangiu, Marinescu, care nu au avut nicuiodată îmbisericire după ce au ieşit la pensie. Cu alte cuvinte, preotul Cristescu este la mâna camarilei din jurul Arhiepiscopului Râmnicului, deoarece întreaga suflare bisericească din Vâlcea ştie că de ani buni, ÎPS Gherasim a cedat în faţa găştii hrăpăreţe, care s-a aciuat în jurul său. Toate deciziile sunt luate de către Consiliul Permanenţei format din: preot vicar Emilian Groşenoiu, secretar eparhial Ion Dinică, preot Constantin Matei, preot Constantin Cârstea, consilier juridic preot Gheorghe Mateiescu şi ultimul, dar nu şi cel din urmă, ca influenţă la ÎPS Gherasim – consilierul episcopal Ion Predescu, cel care a avut un cuvânt decisiv la crearea acestei situaţii. Pe episcopul PS Emilian Lovişteanu nu l-am menţionat deoarece dorim să credem că nu are nici un amestec în ceea ce priveşte nenorocirea care s-a abătut asupra preotului Sandu Cristescu.
Şantaj grosolan
De fapt asupra preotului Cristescu se exercită un şantaj grosolan şi o presiune psihologică extraordinară. După cum se ştie, preotul Cristescu şi sutele de enoriaşi din Râmnicu Vâlcea nu au fost de acord cu venirea la Biserica „Cuvioasa Parascheva“ a controversatului consilier episcopal Ion Predescu. În acest sens a fost transmis şi un memoriu semnat de 400 de credincioşi râmniceni, care-şi exprimau nemulţumirea în legătură cu numirea lui Predescu. Atinşi în orgoliu popii de la conducerea Arhiepiscopiei au conceput un plan diabolic prin care să se răzbune pe preotul Sandu Cristescu, un monument de moralitate şi de decenţă. Aşa că au scos de sub mantaua epsicopală această formulă de „îmbisercire de către chiriarh“, prin care vor să-l umilească şi să-l pedepsească pe preotul Cristescu. Planurile lor vor fi date, însă, peste cap de justiţie pentru că preotul Sandu a apelat deja la ajutorul instanţei de judecată, care-l va repune în drepturi fără tăgadă! Alături de părintele Sandu Cristescu stau ca un scut mii de enoriaşi vâlceni, care nu-i vor permite niciodată popii Predescu să le calce pragul Bisericii „Cuvioasa Parascheva“. Camarila îmbuibaţilor episcopali nu trebuie să uite că biserica este a comunităţii!
Întrebări pentru preotul Matei
Arhiepiscopia Râmnicului se dovedeşte a fi pentru unii preoţi - ciumă, iar pentru alţii – mumă. Tocmai de aceea, îi adresăm următoarele întrebări preotului administrativ-bisericesc, Constantin Matei: „Legislaţia în vigoare, Statutul Bisericii Ortodoxe Române, prevede că un preot se poate transfera de la o parohie la alta numai după cinci ani de slujire, dvs. cum aţi reuşit marea performanţă de a-l transfera pe părintele Mateescu, soţul judecătoarei Mateescu, de la Biserica Râureni la Cetăţuia şi de aici la Biserica „Maica Domnului“ din municipiu într-un interval de timp mult mai mic de cinci ani? Care sunt meritele excepţionale ale părintelui Mateescu pentru acest transfer? Pe părintele Neşu în baza cărei legislaţii l-aţi transferat de la respectiva biserică la biserica din Călimăneşti?“ Aşteptăm cu interes aceste răspunsuri din partea preotului – „boier de Govora“.
Ce rol a avut protopopul Gherghinoiu în moartea părintelui Păun de la Cetăţuie?
Publicaţia regională „Indiscret în Oltenia“ a conturat foarte bine profilul protopopilor vâlceni, inclusiv „rolul“ avut de protopopul de Râmnic, Alin Gherghinoiu, în provocarea unui infarct, care a dus ulterior la decesul preotului Ion Păun: „Cei trei preoţi protopopi, Iulian Mădălin Buşagă (Drăgăşani), Ion Marin (Horezu) şi Alin Gherghinoiu (Râmnicu Vâlcea), au început să devină din ce în ce mai acizi. La ordinul episcopului vicar, cei trei strâng de la preoţii divorţaţi dosarele din instanţă. Pentru că Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a dat din nou o hotărâre anticonstituţională – decăderea din treaptă a preoţilor divorţaţi –, PS Emilian se şi grăbeşte să o pună în aplicare. Judecând după un statut total anticonstituţional (atacat de un grup de jurişti experţi în drept dogmatic la Curtea Constituţională), numărul doi din Eparhia Râmnicului vrea să bage de tot teroarea în “popimea neascultătoare”. Cutremurător este că, în timp ce era anchetat de protopopul Alin Gherghinoiu şi revizorul contabil (de când au contabilii drept să ancheteze preoţii !?) Cosmin Stamatoiu, preotul Ion Păun de la Cetăţuia (în ultimul timp scandalurile se ţin scai de această parohie) a murit. Un grup de nemulţumiţi îl pârâse pe preot la Arhiepiscopie cum că i-ar fi prejudiciat de o scară. Atât le-a trebuit celor de la Centrul Eparhial, care până nu demult i-au spus să se grăbească să iasă la pensie. “Controlul a fost unul administrativ, nu dogmatic. Împreună cu revizorul Stamatoiu am fost la parohie să aplanăm conflictul dintre preotul Păun şi enoriaşii nemulţumiţi. În timp ce se certa cu ei, a căzut din picioare”, a declarat protopopul de Râmnicu Vâlcea. De fapt, acesta era speriat pentru că i se ceruse şi dosarul, divorţat fiind.“ Comentariile sunt de prisos! (Va urma)
Web Design by DowMedia