Un DJ din Vâlcea

miercuri, 27 iulie 2011

Un DJ din Vâlcea "încălzeşte" atmosfera în Creta

Vâlceanul Adrian Marin Ciocoşi (29 de ani) a plecat în Grecia cu un program Work and Travel şi a ajuns să fie unul dintre cei mai apreciaţi DJ din Creta.

Adrian, originar din Drăgăşani, a plecat la începutul acestui an în Creta, prin intermediul unui program Work and Travel. "Iniţial am vrut doar să câştig câţiva bani de buzunar pentru a putea vizita Creta şi celelalte insule greceşti. Am început ca ospătar la un bar la care am fost repartizat, dar am avut ocazia să revin la ceea ce îmi place să fac: muzica. Clubul «Nireas» din Analipssi, zona Hersonissos, organizează numeroase petreceri şi aveau nevoie de un DJ care să se descurce cu laptopul şi platanele.

Am trecut proba şi de atunci mă ocup de tot ce înseamnă partea muzicală a petrecerilor de acolo: mixuri, remixuri, alegerea melodiilor pentru party-urile tematice sau promovarea unor mixuri personale", spune tânărul.
Zona în care îşi desfăşoară activitatea olteanul e în plină dezvoltare, fiind unul dintre puţinele locuri din Creta unde investiţiile nu s-au oprit odată cu declanşarea crizei economice. "E un teritoriu cu nişte peisaje fabuloase, iar turiştii care vin aici sunt în mare parte tineri din Anglia, Germania sau ţările nordice, care gustă muzica modernă. Mulţi români lucrează în această zonă, iar când se strâng mai mulţi le pun muzică românească, să se simtă ca acasă", mărturiseşte acesta. (www.libertatea.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe