Un constructor neserios afectează grav transportul internaţional pe Valea Oltului

duminică, 10 iulie 2011

Un constructor neserios afectează grav transportul internaţional pe Valea Oltului

Tiberiu Pîrnău

Circulaţia pe Valea Oltului este la această dată infernală datorită neseriozităţii totale a constructorului, care a câştigat licitaţia de consolidare a viaductului „Cârligul Mic" (finanţare din fonduri europene). Săptămâna trecută, şoferii care au avut nefericita inspiraţie să parcurgă acest traseu s-au văzut nevoiţi să stea la cozi kilometrice, timp de o oră jumătate (medie/şofer). Şi asta datorită unor lucrări efectuate cu viteza melcului de patru muncitori pripăşiţi pe meleaguri vâlcene de o firmă din Baia Mare. Un singur utilaj (!!!) lucrează la ora actuală la reabilitarea acestui viaduct de importanţă vitală pentru transportul rutier european.

În acest timp, directorul de la Drumuri Naţionale Vâlcea, Eugen Mănescu, dă din umeri şi spune că vina nu-i aparţine, iar Poliţia Rutieră Vâlcea ne conturează o imagine de viitor, cu-adevărat de coşmar, prin intermediul unui comunicat de presă sec şi cu ton deosebit de cinic: „Începând cu data de 07 iulie a.c., pe D.N. 7(E 81), în judeţul Vâlcea, la km. 200+615 m., se vor execută lucrări de refacere şi protecţie pe toată lungimea viaductului ,,Cârligu Mic" (636m). În urma acestei situaţii, se vor institui restricţii de circulaţie în zonă, cu respectarea semnalizărilor în vigoare, circulaţia urmând să se desfăşoare alternativ, pe câte un sens, folosindu-se semnalizarea cu semafor, iar în cazul în care coloanele de autovehicule depăşesc lungimea de un kilometru se utilizează semnalizarea cu piloţi de circulaţie. Restricţiile de circulaţie se aplică până la data de 15 noiembrie a.c., pe toată durata zilei. Rugăm participanţi la trafic ca în cazul în care vor circula pe acest traseu, să circule preventiv şi să-şi rezerve o perioadă mai mare de timp pentru parcurgerea acestui tronson de drum."

Stimaţi şoferi, aţi citit bine: calvarul de pe Valea Oltului va continua până la iarnă pentru că aşa vor muşchii unor oficiali guvernamentali, care nu se încumetă să le dea un şut în partea dorsală şmecherilor de la Baia Mare (sau de unde or fi ei!), care-şi bat joc cu o nonşalanţă înfiorătoare de şoferii care tranzitează Valea Oltului. Considerăm că este cazul ca prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu, să intervină la Ministerul Transporturilor cu o informare referitoare la această situaţie deranjantă, chiar strigătoare la cer.
Licitaţia trebuie repusă pe tapet pentru ca o firmă serioasă, cu expertiză în domeniu, să se apuce de treabă. Cu siguranţă că această lucrare va putea să fie realizată în maximum trei luni şi nu cinci, aşa cum se conturează acum o perspectivă deosebit de sumbră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe