Refugiul Piscul cu Brazi din parcul Buila, reabilitat

duminică, 31 iulie 2011

Refugiul Piscul cu Brazi din parcul Buila, reabilitat

În perioada 2-24 Iulie 2011 Asociaţia Kogayon, în parteneriat cu Asociaţia Bouworde (Belgia) şi Administraţia Parcului Naţional Buila-Vânturariţa a refăcut refugiul Piscul cu Brazi din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa. Finanţarea proiectului a fost din sponsorizări şi din banii adunaţi în anul 2010 din donaţiile a 2% din impozitul pe salarii direcţionat către Asociaţia Kogayon. Refugiul este situat în Poiana Piscul cu Brazi din „Dosul Builei", aflată sub Vârful Vânturariţa Mare, la o altitudine de 1600 de metri. Este al doilea refugiu reconstruit de Asociaţia Kogayon în parc, după cel din Curmătura Builei, în 2009. La acest proiect au participat 49 de voluntari români (în principal din Asociaţia Kogayon şi Kepler-Rominfo şi prieteni ai acestora), nouă belgieni de la Asociaţia Bouworde şi cinci meşteri din comunitatea locală.

În total, refugiul a necesitat 227 de zile munca/om. Voluntarii au ajutat în special la transportul materialelor (şindrilă, scândură, placaj, cuie etc.), realizând în total 155 de transporturi/om pe un traseu dificil, în urcare, cu diferenţă de nivel de aproape 300 de metri şi durata de o oră şi jumătate. Lucrările de reconstrucţie au constat din demolarea şi refacerea acoperişului din şindrilă, construirea pardoselii şi podului, izolarea externă şi internă a pereţilor, realizarea uşii şi ferestrelor, construirea mobilierului interior şi exterior. Toate acestea au dus la transformarea unei clădiri ruinate într-un refugiu frumos, primitor, bine izolat, cu o capacitate de 12 locuri, care va sta deschis în permanenţă vizitatorilor Parcului Naţional Buila-Vânturariţa pentru cazuri de urgenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe