Paul Păcuraru, fostul ministru al Muncii,

miercuri, 6 iulie 2011

Filmul porno l-a lăsat fără familie pe prietenul omului de afaceri vâlcean Dan Niţu

Paul Păcuraru, fostul ministru al Muncii, "exilat" la Râmnicu Vâlcea din cauza perversiunilor

Celebrul scandal sexual în care a fost implicat în 2009 fostul ministru al Muncii Paul Păcuraru s-a dovedit a fi o bombă cu efect întârziat. La doi ani de la apariţia pe internet a filmului în care fostul politician îşi mângâia penisul în faţa webcam-ului, Păcuraru a fost părăsit oficial de nevastă.

Dosarul divorţului dintre Mariana şi Paul Păcuraru, a cărui sentinţă a fost pronunţată anul acesta, este ţinut în mare secret de magistraţii gălăţeni. Reporterii CANCAN au încercat să afle dacă soţia fostului politician a invocat şi alte motive în faţa instanţei, în afară de celebrul film XXX. Preşedinta Tribunalului Galaţi, Carmen Sandu, a replicat sec: "Pentru a studia dosarul trebuie o motivaţie temeinică". La fel de discretă s-a dovedit a fi şi fosta nevastă a lui Păcuraru, care iese din casă doar pentru a merge la serviciu, la liceul galăţean "Radu Negru", al cărui director este.

Mariana Păcuraru a refuzat categoric să discute cu reporterii noştri, păstrând închisă uşa apartamentului pe care încă mai stă scris, la loc de cinste, "Familia Paul Păcuraru". "Nu este o femeie care să stea prea mult de vorbă cu vecinii, mai ales după scandalul sexual în care a fost implicat Paul. Domnul Păcuraru nu a mai venit acasă din 2009, de când cu scandalul. S-a mutat la Râmnicu Vâlcea. În apartamentul acesta locuiesc doar fosta soţie şi unul dintre cei trei băieţi ai lor, adică cel mic, Andrei", a explicat un vecin, care a preferat să nu-i fie divulgată identitatea. Plecat de acasă de doi ani şi "exilat" la Râmnicu Vâlcea, unde deţine un apartament, Paul Păcuraru încearcă să se menţină "sub radar". A rupt legăturile cu foştii colegi de partid şi evită apariţiile publice, mai ales că bărbatul care era în urmă cu doi ani s-a transformat într-o umbră. A revenit însă la catedră, fapt confirmat chiar de el, în cursul zilei de ieri. "Nu vreau să mai vorbesc despre trecut, iar povestea cu divorţul nu mă mai interesează. Nu prea pot vorbi, deoarece sunt la cursuri, predau", ne-a declarat Paul Păcuraru, fost ministru al Muncii.
(www.cancan.ro)

Paul Păcuraru şi Ilie Morega au scăpat în dosarul în care erau acuzaţi de luare şi, respectiv, dare de mită



Paul Păcuraru, fostul ministru PNL al Muncii în guvernul Tăriceanu II, şi Dan Ilie Morega, actual deputat PNL, au fost achitaţi în luna mai a acestui an de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care sunt acuzaţi de corupţie. 
Paul Păcuraru, ministru al Muncii în perioada 3 aprilie 2007 - 23 septembrie 2008, şi Ilie Morega, membru AGA la societăţile comerciale ale complexului Energetic Rovinari, au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie, în decembrie 2008.

Potrivit procurorilor, în 3 iunie 2007, Ilie Morega i-ar fi promis lui Paul Păcuraru că îl va sprijini pe fiul lui să obţină contracte de achizitie publică în domeniul formării profesionale la Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, dacă ministrul va numi în funcţia de inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj persoana indicată de Morega.



La data la care Morega i-ar fi făcut promisiunea lui Păcuraru, fiul ministrului depusese o ofertă de participare la o licitaţie organizată de Complexul Energetic Turceni în vederea achiziţionării contractului "Instruire cursuri protecţia muncii", în valoare de 45.500 lei, iar ulterior a depus o ofertă pentru a participa la licitaţia organizată de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia pentru contractul de achiziţie publică "Comunicare şi spirit de echipă" în valoare de 68.000 de lei.

Morega i-ar fi promis lui Păcuraru, iar acesta din urmă ar fi acceptat, că îl va sprijini pe fiul acestuia să obţină respectivele contracte.

În 15 iunie 2007, Păcuraru a numit în funcţia de inspector şef interimar al ITM Gorj persoana indicată de Morega.
 
În septembrie 2008, după ce DNA începuse urmărirea penală împotriva sa şi preşedintele Băsescu il suspendase din funcţie, ministrul Păcuraru a demisionat.
 
În septembrie 2007, DNA trimisese preşedintelui Băsescu dosarul ministrului Păcuraru, pentru ca şeful statului să ceară începerea urmăririi penale.
 
Ulterior însă, ca urmare a unei decizii a Curtii Constituţionale, a fost necesar şi avizul Senatului pentru începerea urmăririi penale în cazul ministrului Păcuraru, aviz obţinut în august 2008, într-o sesiune parlamentară specială. Sesiunea a fost convocată după ce raportul pe Justiţie al Comisiei Europene din iulie 2008, criticase faptul că Parlamentul a blocat anchetarea unor ministri şi parlamentari de către DNA.

Date biografice

Politicianul Paul Păcuraru s-a născut la 04 octombrie 1950, în Râmnicu Vâlcea.

A absolvit în 1975 Facultatea de Sociologie la Universitatea din Bucureşti şi în 1981, Academia de Studii Economice, Facultatea de Economie Industrială. A lucrat la Centrala Industrială Navală din Galaţi din 1975 până în 1990, apoi a fost director general SC Eurocom SA, până în 1996.

În 1986 era unul dintre fondatorii Partidului Naţional Liberal şi a fost preşedinte al filialei judeţene PNL Galaţi până în 1997, din 1997 până în 2001 a fost vicepreşedinte la nivel naţional al PNL, ocupând din nou această poziţie din 2002 până în 2004.

Din 1996 până în anul 2000 a fost senator PNL de Galaţi pe listele Convenţiei Democrate, în 2000-2004, senator PNL şi din 2000, senator PNL

pe listele Alianţei DA. A fost chestor al Senatului României din 2006 până în 2007.

În guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu a fost numit ministru al Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, la 5 aprilie 2007. A deţinut această funcţie până în 2008 când a fost suspendat şi a demisionat la presiunea colegilor de partid, în urma urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În octombrie 2008 a fost ales preşedinte al Comisiei de Buget-Finanţe din Senatul României, face parte din Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi combaterea corupţiei.

Paul Păcuraru este divorţat şi are 3 copii: Mihnea, Valentin şi Călin




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe