• În aceste zile, militari din România, Ungaria şi Serbia participă la exerciţiul multinaţional de specialitate TISA 2011, în poligonul din Râureni din Râmnicu Vâlcea. Miercuri, 29 iunie, în cadrul ,,Zilei Distinşilor Vizitatori", reprezentanţi ai administraţiei publice locale, membri ai Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi alte personalităţi militare şi civile au asistat la o serie de exerciţii demonstrative ale structurilor participante.
• Cei de la Econtext.ro au realizat zilele trecute un clasament al celor mai bogaţi directori de întreprinderi cu capital majoritar sau integral de stat. Firesc că managerul de la Oltchim, Constantin Roibu, este în fruntea acestei ierarhii, cu un salariu net lunar de circa 2.000 de euro. Suma poate părea mică, însă directorul Roibu mai are şi alte „surse" (indemnizaţii, prime, sporuri, drepturi de autor, brevete de invenţii, dividende, etc.) care-i rotunjesc acestuia veniturile la o sumă mult mai mare.
• Rămânem tot la combinatul chimic vâlcean şi trebuie să atragem atenţia organelor de control că nimeni din conducerea Oltchim (companie de stat) nu a catadicsit să-şi publice noile declaraţii de avere şi interese, aşa cum prevede Legea 176/2011. Ultima actualizare a declaraţiilor de avere pe site-ul Oltchim a avut loc în data de 12 noiembrie 2010, iar termenul limită prevăzut pentru reactualizarea declaraţiilor de avere a fost data de 15 iunie 2011.
• Sub coordonarea „omului de cultură" din Consiliul Judeţean Vâlcea, Mircea Monu, se pare că au avut zilele trecute procedurile de evaluare a directorilor din instituţiile de cultură din subordinea CJ Vâlcea. Cum era şi „firesc", directorii-dinozauri Elena Stoica (de la Centrul de Conservare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare) şi Augustina Sanda Constantinescu (de la Biblioteca Judeţeană) au trecut... cu brio acest examen. Însă, surprinzător a fost faptul că Mircea Monu a organizat aceste „evaluări" apelând la oameni din alte judeţe care să facă parte din comisie, cu toate că în anii trecuţi, comisia de evaluare era formată din mari personalităţi ale lumii cultural-artistice din Vâlcea şi care făceau această muncă pe gratis.
• Ministrul Valentin Adrian Iliescu, patronul din umbră al televiziunii Etalon, este un om care ştie să profite la maximum de orice oportunitate. Astfel, în calitatea sa de preşedinte al Colegiului PDL Drăgăşani (funcţie din care a demisionat de curând), VAI-ul politicii locale a făcut presiuni asupra primarului din Drăgăşani, Cristian Nedelcu, în vederea încheierii de contracte de publicitate cu televiziunea pe care o conduce. Drept urmare, în primăvara acestui an, Primăria Drăgăşani a încheiat cu SC Etalon SRL un contract gras de circa 5.000 de euro în vederea realizării de... servicii de informare şi publicitate în cadrul proiectului „Infrastructură pentru educaţie de calitate la Colegiul Gib Mihăescu Drăgăşani".
Web Design by DowMedia