• În atenţia microîntreprinderilor:
În documentarul fiscal de mai jos, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea prezintă, în sinteză, principalele aspecte privind regimul fiscal aplicabil persoanelor juridice plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderi.
Microîntreprinderea - definiţie
O microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent următoarele condiţii:
- realizează venituri, altele decât cele din activităţi desfăşurate în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital sau în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului;
- are de la 1 până la 9 salariaţi, inclusiv;
- a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei al 100.000 euro;
- capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale.
Condiţii pentru exercitarea opţiunii
Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu anul fiscal următor, dacă îndeplinesc condiţiile menţionate mai sus la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent şi dacă nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
O persoană juridică română nou-înfiinţată poate opta să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal dacă, la data înregistrării la registrul comerţului capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale şi în termen de 60 de zile, inclusiv, de la data înregistrării angajează cel puţin o persoană cu contract individual de muncă.
În situaţia în care una dintre condiţii nu mai este îndeplinită microîntreprinderile nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor.
Atenţie! Microîntreprinderile care în cursul unui an fiscal realizează venituri mai mari de 100.000 euro vor calcula şi plăti impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depăşit limita veniturilor, luând în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal, fără posibilitatea de a mai putea reveni la acest mod de impozitare în perioada următoare. Impozitul pe profit datorat reprezintă diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv.
Pentru îndeplinirea condiţiei privind numărul de salariaţi se are în vedere numărul de persoane angajate cu contract individual de muncă, potrivit dispoziţiilor Codului Muncii, indiferent de durata timpului de muncă, înscrise în statele de salarii şi/sau în registrul general de evidenţă a salariaţilor.
Important! La analiza îndeplinirii condiţiei privind numărul de salariaţi se numără şi contractele de muncă suspendate, potrivit legii.
Pentru persoanele juridice care au un singur salariat care demisionează în cursul unei luni, precum şi în situaţia în care raportul de muncă încetează ca urmare a pensionării sau desfacerii contractului individual de muncă în urma săvârşirii unor acte care, potrivit legii, sunt sancţionate inclusiv prin acest mod, condiţia privind numărul de salariaţi se consideră îndeplinită dacă în cursul lunii următoare este angajat un alt salariat.
Important! Persoanele juridice române nou-înfiinţate care au optat pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal şi care nu au angajat în termenul de 60 de zile de la data eliberării certificatului de înregistrare sunt plătitoare de impozit pe profit de la data înregistrării acestora la registrul comerţului.
Pentru încadrarea în condiţia privind nivelul veniturilor realizate în anul precedent, se vor lua în calcul aceleaşi venituri care constituie baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.
De reţinut! Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel de la închiderea aceluiaşi exerciţiu financiar.
Nu pot opta pentru acest sistem de impunere persoanele juridice care:
- se organizează şi funcţionează potrivit legilor speciale de organizare şi funcţionare din domeniul bancar (societăţile comerciale bancare, casele de schimb valutar, societăţile de credit ipotecar, cooperativele de credit etc.);
- se organizează şi funcţionează potrivit legilor speciale de organizare şi funcţionare din domeniul asigurărilor (de exemplu, societăţile de asigurare-reasigurare), al pieţei de capital (de exemplu, burse de valori sau de mărfuri, societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de registru, societăţile de depozitare), cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii (brokerii şi agenţii de asigurare);
- desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului. Încadrarea în categoria veniturilor din consultanţă şi management se efectuează prin analiza contractelor încheiate şi a altor documente care justifică natura veniturilor;
- au capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de salariaţi.
Aria de cuprindere şi cota de impozitare
Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este de 3% şi se aplică asupra bazei impozabile constituită din veniturile din orice sursă din care se scad: veniturile aferente costurilor stocurilor produse; veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie, veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale; veniturile din subvenţii de exploatare; veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare; veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil; veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii.
Facilităţi fiscale
Microîntreprinderile care achiziţionează case de marcat beneficiază de deducerea valorii de achiziţie a acestora din baza impozabilă, potrivit documentului justificativ de achiziţie, în trimestrul în care acestea au fost puse în funcţiune.
Declararea opţiunii
Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit comunică organelor fiscale teritoriale opţiunea pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea Declaraţiei de înregistrare fiscală/declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică (formular 010) până la data de 31 ianuarie, inclusiv, a anului pentru care se plăteşte impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.
Persoanele juridice care se înfiinţează în cursul unui an fiscal înscriu opţiunea în cererea de înregistrare la registrul comerţului şi este definitivă pentru anul fiscal respectiv.
Atenţie! În situaţia în care, în cursul unui an fiscal, una dintre condiţiile impuse nu mai este îndeplinită, microîntreprinderea are obligaţia de a păstra acest sistem de impozitare pentru anul fiscal respectiv, fără posibilitatea de a mai beneficia în perioada următoare de acest sistem de impozitare chiar dacă ulterior îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea opţiunii.
Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale
Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
Declaraţia de impozit pe veniturile microîntreprinderilor se depune până la data de plată a impozitului.
Impozitarea persoanelor fizice asociate cu o microîntreprindere
În cazul unei asocieri fără personalitate juridică între o microîntreprindere şi o persoană fizică, rezidentă sau nerezidentă, microîntreprinderea calculează şi reţine impozit prin aplicarea cotei de 3% la veniturile ce revin acesteia din asociere. Impozitul datorat se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
Baza legală: Hotărârea Guvernului nr. 150/2011 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, precum şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150/01.03.2011; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891/30.12.2010.
Web Design by DowMedia