Pe 354 de hectare nu se poate interveni împotriva gândacilor de scoarţă din cauza... Obştii Banca Gilortul

duminică, 5 iunie 2011

• În zona pădurilor din Obârşia Lotrului,

Pe 354 de hectare nu se poate interveni împotriva gândacilor de scoarţă din cauza... Obştii Banca Gilortul

Lunile trecute am mai scris despre pericolul care pândeşte pădurile din nordul judeţului Vâlcea, fiind infestate cu gândaci de scoarţă peste 800 de hectare de pădure. În urma numeroaselor demersuri ale Direcţiei Silvice Râmnicu Vâlcea, ITRSV Vâlcea dar şi ale organizaţiilor neguvernamentale la Ministerul Mediului, situaţia s-a mai ameliorat în ultima perioadă, iar suprafeţele de pădure afectate au scăzut simţitor.

Astfel, potrivit unui raport al Direcţiei Silvice Râmnicu Vâlcea, toţi arborii infestaţi, precum şi cei doborâţi de vânt sau de zăpadă existenţi în pădure au fost puşi în valoare şi exploataţi, cu excepţia celor 1.700 de arbori infestaţi, situaţi în UPV Obârşia Lotrului, unde, conform Ordonanţei de sistare emisă de Judecătoria Brezoi, nu se poate interveni. Asta pentru că Ocolul Silvic Voineasa, din cadrul Direcţiei Silvice Vâlcea, administrează o suprafaţă de 17.043 ha fond forestier proprietate publică a statului, din care 13.689 ha păduri de răşinoase.

„Direcţia Silvică Vâlcea şi Ocolul Silvic Voineasa au acţionat pentru punerea în valoare a tuturor arborilor doborâţi sau rupţi de vânt şi zăpadă şi a celor uscaţi, infestaţi pe picior de gândacii de scoarţă. Partizile constituite au fost oferite la licitaţie, adjudecate şi autorizate spre exploatare. O situaţie specială este întâlnită în UPV Obârşia Lotrului, unde, deşi au fost întocmite procese-verbale pentru un volum de 2.200 mc şi au fost autorizate spre exploatare, momentan nu se exploatează, lucrările fiind suspendate prin Ordonanţa de sistare emisă de Judecătoria Brezoi, obţinută de către Obştea Banca Gilortul. Suprafaţa pe care este suspendat serviciul silvic este de 354 ha molidişuri cu un grad de infestare puternic. În anul 2011, pentru combaterea gândacilor de scoarţă în pădurile de stat, ce sunt administrate dc Ocolul Silvic Voineasa, au fost prevăzute 202 curse feromonale tip aripă şi 77 arbori cursă clasici", se mai arată în raportul Direcţiei Silvice Râmnicu Vâlcea.

Conform aceluiaşi raport, suprafeţele infestate cu gândaci de scoarţă au crescut pe raza acestui ocol de la 168 ha în anul 2009, la 793 ha în anul 2010. Dacă în anul 2009 intensitatea infestării era în general slabă, în anul 2010 infestarea a fost puternică.
Situaţia infestărilor cu gândaci de scoarţă este cunoscută atât la nivelul ITRSV Râmnicu Vâlcea, cât şi la Instituţia Prefectului Vâlcea, urmând a se acţiona pentru extragerea materialului lemnos doborât sau rupt de vânt şi zăpadă, precum şi a celui provenit din arborii infestaţi pe picior, atât din pădurile proprietate publică a statului, cât şi în cele aparţinând altor deţinători. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe