• vineri, 24 iunie, au fost afişate la poarta principală listele cu inventarul tuturor bunurilor din Hotelul Alutus, iar sâmbătă dimineaţa, a fost ridicat parţial sigiliul de la intrarea principală • începând de duminică, Hotelul Alutus a intrat în curăţenie generală, activitate ce este coordonată de Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea
Joi dimineaţa, preluarea Hotelului Alutus din Râmnicu Vâlcea de către Uzina Mecanică Rm. Vâlcea s-a făcut cu ajutorul unor echipaje de jandarmi şi poliţişti, deoarece fostul proprietar, omul de afaceri Nicolae Minea, se baricadase în interiorul clădirii. Evacuarea hotelului prin executare judecătorească a început joi la ora 6,30 şi s-a încheiat după mai multe ore, timp în care au avut loc mai multe incidente între foştii proprietari şi jandarmii vâlceni.
Astfel, joi, 23 iunie s-a aflat în procedură de executare o hotărâre definitivă şi irevocabilă a judecatorului sindic de pe lângă Tribunalului Vrancea cu privire la Hotelul Alutus din Râmnicu Vâlcea. Concret, Tribunalul din Vrancea l-a împuternicit pe lichidatorul judiciar Ştefan Bodrea să realizeze toate operaţiunile legale pentru ca statul român să-şi recupereze o datorie neachitată de către SC Batroscom SA (societatea care a deţinut unitatea turistică). Statul are de recuperat suma de peste 70 miliarde lei vechi reprezentând impozite şi taxe neachitate de societatea respectivă în mai mulţi ani de funcţionare. Au fost organizate nici mai mult nici mai puţin de 21 de licitaţii până când un investitor serios din Râmnicu Vâlcea, Uzina Mecanică SA, a oferit un preţ de 2,5 milioane euro, acceptat de lichidatorul judiciar.
După ce Nicolae Minea, fostul proprietar al Hotelului Alutus, a epuizat în justiţie toate căile de atac (ultima încercare disperată a fost depunerea unor contestaţii la executare, soluţionate negativ de către judecătorii vâlceni), joi, 23 iunie, s-a trecut la executare. Executorul judecătoresc Ovidiu Bălan a demarat demersurile legale încă de la primele ore ale dimineţii, fiind întâmpinat cu ostilitate de reprezentanţii lui Minea. După ore de negocieri, de discuţii în contradictoriu, executorul a dispus intrarea în forţă în hotel, fiind sparte geamurile de la intrare.
Tot joi s-a întocmit un proces verbal de punere în executare a hotărârii judecătoreşti, s-a trecut la sigilarea tuturor camerelor şi spaţiilor din hotel. „Azi a intervenit într-un mod mai mult decât suspect justiţia română. Este un semnal clar, din punctul nostru de vedere, al corupţiei din acest sistem. Păi, cum altfel se explică asta? Minea o cunoaşte pe judecătoarea care a admis să judece azi, în regim de urgenţă, o cerere de anulare a executării judecătoreşti prin ordonanţă preşedinţială. Domnul Minea a scos ieri o sumă serioasă de la bancă în acest sens. Aşteptăm să vedem ce «valoar» au în justiţie banii lui Nicolae Minea, cel care îşi doreşte să păstreze «Alutus» pentru a încasa alte sume de bani din care să nu plătească niciun leu impozit", a declarat, pentru Agerpres, reprezentantul Uzinei Mecanice Râmnicu Vâlcea.
Vineri, 24 iunie, au fost afişate la poarta principală listele cu inventarul tuturor bunurilor din Hotelul Alutus, iar sâmbătă dimineaţa, a fost ridicat parţial sigiliul de la intrarea principală. Începând de duminică, Hotelul Alutus a intrat în curăţenie generală, activitate ce este coordonată de Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea. (P.C.)
Web Design by DowMedia