• S.C. TOTAL ELECTRIC OLTENIA S.A. a intrat în insolvenţă. După ce ani de zile au înregistrat profituri imense de pe urma acestei afaceri (vânzarea de energie electrică), cei doi administratori, vâlcenii Constantin Dârzan şi Elene Istrate (fost consilier local la Râmnicu Vâlcea) au „capitulat" şi s-au declarat răpuşi de „criza economică." În ultimul proces verbal al Adunării Creditorilor se arată că: „Se constată că societatea a ajuns în insolvenţă din cauză că s-a aflat în imposibilitatea de a-şi achita datoria către furnizorul principal, Transelectrica. Sumele datorate acestui furnizor în anul 2008 au venit cu o pondere foarte mare în costurile lunare, nu au putut fi plătite în termen şi, începând cu anul 2009, au început să acumuleze penalităţi de întârziere la plată, astfel: 677.399,47 lei pentru anul 2009 si 1.044.944,38 lei pentru anul 2010 până la 31 mai.
Aceste dereglari ale balanţei de plăţi cu Transelectrica au avut repercursiuni asupra plăţilor către Operatorii de distribuţie (Electrica Transilvania Sud, CEZ, Electrica Muntenia Nord) şi au dus la întârzieri şi acumulare de penalităţi la sumele datorate acestora. Creditorii înscrişi la masa credală, în ordinea valorii, sunt: CN Transelectrica SA - 14.082.772,39 lei; BCR SA - 6.110.147 lei; SC Electrica Distributie Transilvania Sud SA - 409.794,27 lei; SC Hidroelectrica SA - 256.607,71 lei; SC CEZ Distributie SA - 237.721 lei etc." „Ziarul de Vâlcea" a declanşat o anchetă pentru a afla cum o societate de stat a fost păgubită cu trei milioane de euro. Cei doi foşti administratori, Dârzan şi Istrate, sunt bine-mersi, ducând o viaţă de huzur, în timp ce găurile de la Transelectrica vor fi suportate din buzunarele românilor - plătitori de taxe şi impozite.
• Lovitură de teatru în viaţa economică a judeţului Vâlcea: patronul „de carton" şi politicianul liberal Dumitru Tărăşenie şi-a vândut zilele trecute fabrica Vilcart din Călimăneşti tocmai controversatului om de afaceri din Galaţi, Cătălin Chelu (acţionarul majoritar de la Fabrica de Aţă Vâlcea). Se aude că valoarea tranzacţiei s-a ridicat la circa 2 milioane euro, dar contractul de vânzare-cumpărare a cuprins şi o clauză prin care Tărăşenie şi-a păstrat postul de director general la Vilcart Călimăneşti. Motivul vânzării este simplu: Tărăşenie are de mai mulţi ani probleme cu Finanţele Publice, care au încercat de câteva ori să-i execute silit unele bunuri din patrimoniul firmei din Călimăneşti.
• Mai mulţi locuitori din satul Albeşti, comuna Goleşti, sunt total nemulţumiţi de faptul că firma CEZ întrerupe frecvent alimentarea cu energie electrică a locuinţelor, fără un anunţ prealabil.
• Mişcare „surprinzătoare" pe scena politică din Râmnicu Vâlcea, care a trecut neobservată de public: omul de afaceri şi patronul de la Riviera, Gigi Udubae, a bătut palma cu PNŢCD în vederea susţinerii unei candidaturi comune la alegerile pentru funcţia de primar al Râmnicului, din anul 2012.
• Primarul Romeo Rădulescu nu a uitat că prefectul Petre Ungureanu a fost membru marcant al PDL şi de aceea a decis să-l ajute indirect... angajându-i soţia la societatea Apavil, din subordinea Consiliului Local. Pentru nişte „sfaturi juridice", doamna Ungureanu a încasat numai în acest an peste 1.000 de euro de la Apavil....
• Se pare că cei doi asociaţi de la firma Stea Luminoasă SRL, Georgescu şi Pleşa, au ajuns la fundul sacului pentru că au început să dea anunţuri la mica publicitate prin care caută un investitor dispus să cumpere 50% din afacere care cuprinde Piscina Enigma, o sală de fitness şi o discotecă. De fapt, în spatele afacerilor derulate de firma Stea Luminoasă SRL stau Verdeş (de la Garda Financiară) şi un anume Istocescu, cei doi preluând prin anul 2004 societatea Star Light, de la grecul Tassos.
Web Design by DowMedia