• Cifra de afaceri a depășit 77 de milioane de lei în primul trimestru
Bistrița, 11 mai 2011. Cel mai mare producător de acumulatori auto din România, Rombat SA, se consolidează pe piața internă și continuă tendința de creștere a vânzărilor înregistrată și anul trecut.
În primul trimestru din 2011, compania bistrițeană a înregistrat o cifră de afaceri de peste 77 de milioane de lei (peste 18 milioane de euro), cu 18,8% mai mare decât rezultatul din primul trimestru al anului trecut. Vânzările au depășit 550 de mii de unități în primele trei luni, iar profitul a crescut cu 10% față de perioada similară a anului trecut, depășind 7,2 milioane de lei (1,7 milioane de euro).
Compania continuă astfel tendința crescătoare înregistrată în 2010, când vânzarea pe piața românească de after-market (baterii noi pentru mașini aflate în circulație) a crescut cu 32,8%, ceea ce a dus cota de piață a Rombat pe acest segment la aproape 54%. O creștere accentuată s-a înregistrat și pe segmentul bateriilor moto și UPS - 57% față de 2009.
Vânzările companiei bistrițene au crescut anul trecut pe toate segmentele, iar livrările au depășit 2,1 milioane de baterii auto. Pentru 2011, Rombat și-a stabilit ca țintă vânzarea a 2.260.000 de acumulatori auto.
Aproximativ 54% din producția de la Bistrița merge la export în 24 de țări, în principal pe piața franceză, unde Rombat deține o cotă de piață de 10%. Pe plan intern, Rombat ocupă 65% din piața totală și 54% din segmentul after market. Compania are sediul la Bistrița și deține nouă centre logistice: două la București și câte unul la Brăila, Brașov, Craiova, Deva, Iași, Oradea si Râmnicu Vâlcea.
Alte informații generale despre ROMBAT:
Lider pe piaţa românească de baterii auto din anul 1997
Capacitatea de producţie este de peste 2,3 milioane de baterii pe an
Numărul total al angajaţilor este de 665 de persoane (din care 102 lucrează în locaţia de valorificare a plumbului din baterii-deşeu); în plus, compania a dezvoltat o reţea de service care cuprinde aproximativ 100 de reprezentanţe la nivel naţional
Acreditată în calitate de furnizor regional în panelul Renault, ca furnizor unic Dacia din 1996, furnizor PSA Peugeot din Slovacia din 2008, iar din 2011 furnizor pentru fabrica Nissan Sankt Petersburg din Rusia.
Web Design by DowMedia