La Deveselu s-a răsturnat căruţa cu proştii de la Realitatea TV!

duminică, 15 mai 2011

La Deveselu s-a răsturnat căruţa cu proştii de la Realitatea TV!

Dumitru Sârghie

În urmă cu patru ani, într-un interviu din Linia Întâi, venerabilul ziarist George Stănculescu (avea 87 de ani pe atunci) spunea despre ziaristul Mihai Tatulici: „Nu pot să-l sufăr pe chelul ăsta de la Realitatea, care face «10 pentru România. Şi nu-mi place pentru că este un oportunist cumplit. Hai să vă spun o întâmplare cu Tatulici! A venit aici, la Piteşti, la Uzina de Motoare Electrice, şi unul a fost pus de către Partid să-i dea un interviu. Dar, în tot interviul, omul acela nu spusese nimic despre Ceauşescu. Atunci Tatulici a făcut un scandal monstru, fiindcă, în interviu, trebuia să se spună şi ceva despre Ceauşescu, altfel - spunea el, nu-i primesc banda cei de la Televiziune..."

Ceea ce a afirmat George Stănculescu, cu patru ani în urmă, s-a confirmat, cu vârf şi îndesat, duminica trecută, în emisiunea lui Tatulici „Stradă, Şcoală, Spital", care s-a vrut o dezbatere live cu locuitorii de la Deveselu, locul unde va fi instalat scutul antirachetă american.

Spirit gregar (bazat pe ideea că oamenii trebuie să se supună orbeşte ideilor sale colectiviste), acompaniat de trompeta sa în ale jurnalisticii comerciale (Oana Dobre), Mihai Tatulici s-a dovedit a fi prototipul marţafoiului greţos, duplicitar şi neinspirat. Un brand al neamului prost venit de la Bucureşti să-şi etaleze talentele moralizatoare în faţa locuitorilor din Deveselu, sugerând întregii Românii că aceştia sunt barbari, primitivi, înapoiaţi şi nedemni de a-i primi pe yanchei ca să-şi instaleze aici scutul antirachetă... Adepţi ai conceptului jurnalistic „Nu lăsa adevărul să-ţi strice un astfel de subiect savuros!", cei doi realizatori au oscilat (o limbă colo, o limbă dincolo!) între băşcălia greţoasă la adresa celor din Deveselu şi criticile de faţadă, palide, la adresa puterii portocalii. Gradul de mojicie şi mitocănie la care s-a dedat acest comunist travestit în mare luptător pentru democraţie a atins punctul culminant, atunci când, pe burtiera televizorului, a apărut sintagma „Scutul antiprostie!". Locuitorii din Deveselu n-au mai stat pe gânduri şi au răspuns prompt la prostia cât roata carului a celor doi moderatori.

„Credeţi că pe americani îi interesează dacă suntem noi proşti sau români?"; „D-voastră puneţi numai întrebări? Daţi şi răspunsuri... Şi noi putem să punem întrebările!"; „Credeţi că politicienii ne prostesc numai pe noi? Şi pe d-voastră vă prostesc la fel!"; „Ceea ce se arată pe post nu corespunde cu ceea ce se întâmplă la Deveselu... În comună avem şi profesori, şi doctori, şi ingineri..."; „Continuaţi-vă emisiunea, dar eu sunt dezamăgită..."; „D-voastră aţi auzit de comuna Deveselu, până să se instaleze aici scutul antirachetă?"; „Ceea ce vreţi d-voastră este să faceţi o emisiune prin care să denigraţi locuitorii comunei"; „Copiii primesc şase ore de educaţie la şcoală, după care îşi completează educaţia în familie şi la televizor... Ei trebuie să-şi ia într-adevăr un scut antiprostie, pentru toată bălăcăreala pe care-o prezentaţi la televizor..."
La auzul atâtor replici sclipitoare, instigatorii au încercat să dreagă busuiocul, însă - curaţi, frumoşi la suflet şi inteligenţi - deveselenii i-au făcut pe aceştia să se întoarcă la Bucureşti, cu coada între picioare... Semn că, la Deveselu Caracalului, s-a răsturnat căruţa cu proştii de la Realitatea TV, aşa cum ne-ar spune bătrânul ziarist George Stănculescu. Dacă mai trăieşte cumva...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe