La 1 iunie incepe a doua sesiune a Programului Casa Verde

miercuri, 25 mai 2011

La 1 iunie incepe a doua sesiune a Programului Casa Verde

Administraţia Fondului pentru Mediu va lansa miercuri, 1 iunie 2011, a doua sesiune a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, denumit popular Programul „Casa Verde" care se adresează persoanelor fizice.
Începând cu aceasta data, persoanele fizice interesate îşi pot depune dosarele de finanţare nerambursabilă la Agenţia pentru Protectia Mediului.

Bugetul alocat Programului pentru anul 2011 este de 100.000 mii lei, fiind distribuit la nivelul fiecărui judeţ, în funcţie de numărul de locuitori al acestuia. Pentru judetul Vâlcea s-au alocat 1.906.035 lei.
Scopul Programului este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră.

Prin finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, se încurajează utilizarea sistemelor care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante.

Programul, care se adresează exclusiv persoanelor fizice, constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru mediu, în funcţie de tipul instalaţiei, astfel:

• până la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare;
• până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de căldură;
• până la 6.000 lei pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.
În cadrul Programului, poate aplica solicitantul care îndeplineşte următoarele condiţii:
• este persoană fizică care îşi are domiciliul pe teritoriul României;
• este proprietar/coproprietar al imobilului pe/în care se implementează proiectul; imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
• nu are obligaţii restante la bugetul de stat, bugete locale, conform legislaţiei naţionale în vigoare;
• în activitatea desfăşurată anterior începerii proiectului nu a încălcat dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului.

Persoanele fizice, interesate să aplice în cadrul Programului, pot consulta ghidul de finanţare, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 310/05.05.2011 şi disponibil pe pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu, la secţiunea aferentă Programului.

Singurele informaţii oficiale privind modul de derulare a Programului sunt cele transmise în mass-media sub formă de comunicate de presă din partea Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Administraţiei Fondului pentru Mediu, precum şi cele publicate pe paginile web www.mmediu.ro şi www.afm.ro.

Persoanele care doresc sa depună cereri de finanţare nerambursabilă în cadrul acestui program, sunt aşteptate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea, între orele 900 - 14, cu documentaţia precizată în ghidul de finanţare pentru sesiunea 2011. Informatii suplimentare se pot obtine la etajul II, biroul 2, referent de specialitate Silvia Padurariu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe