Există o lege în vigoare care dă posibilitatea guvernului să plafoneze preţul carburanţilor şi anume: Legea 21/1996 anunţă av. Coltuc Marius, fondator Casa de avocatură Coltuc.
Art. 4 din legea 21/1996 - Preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate în cadrul unor activităti cu caracter de monopol natural sau al unor activităti economice, stabilite prin lege, se stabilesc şi se ajustează cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu excepţia celor pentru care, prin legi speciale, sunt prevăzute alte competenţe.
În sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.
Pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pietei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.
Pârvan: "Nu se poate face nimic, preţurile vor continua să crească"
Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, consideră că „firmele petroliere fac ce doresc". "Orice poate fi demonstrat, vă aduceţi aminte că la 1 iulie 2008, bariul de petrol a ajuns la 147 dolari? În prezent, barilul de petrol se apropie de 120 dolari. Cât era preţul benzinei în 2008 şi cât este în 2011? În afară de proxenetism, droguri şi Petrom aţi mai auzit ca cineva să facă profit? Există trei companii care ocupă poziţiile dominante pe piaţa petrolieră. Nu se poate face nimic, preţurile vor continua să crească", susţine reprezentantul AOAR.
Şerbănescu: "În România, singurul lucru pe care îl face capitalul străin este jaful"
Analistul economic Ilie Şerbănescu a declarat, referitor la scumpirile anunţate de OMV, Petrom, că „Orientul Mijlociu e un pretext. Petrom, care are monopol pe piaţă, poate spori preţul cât vrea, pentru că oricum nu va face nimeni nimic. Ca OMV, Petrom să păţească ceva, e nevoie de două lucruri. Primul ar fi existenţa unei pârghii prin care statul să controleze resursele şi a doua ar fi existenţa Consiliului Concureţei, care e mai mult de formă". „OMV nu a redus niciodată preţul carburanţilor în România, iar statul nu are ce să facă, mai ales din cauză că ei au vândut monopolul Petrom OMV-ului. În România, singurul lucru pe care îl face capitalul străin este jaful", a afirmat Şerbănescu.
Petrom: Preţul nu poate fi influenţat prin intervenţii administrative
Poziţia oficială a OMV, Petrom este însă una diferită. Întrebaţi dacă ar accepta o îngheţare a preţurilor, reprezentanţii companiei au declarat că "piaţa carburanţilor din România este o piaţă liberă, parte a pieţei unice europene".
"Într-o astfel de piaţă, preţul este determinat de cerere şi ofertă, fără a fi influenţat prin intervenţii administrative. În cadrul acestei pieţe, activitatea Petrom se desfăşoară cu respectarea legislaţiei româneşti şi europene în vigoare, inclusiv cu respectarea regulilor unei pieţe concurenţiale", au explicat reprezentanţii Petrom.
FMI şi AIE, semnal de alarmă cu privire la preţul petrolului
În acest context, preţul mare al petrolului începe să afecteze creşterea cererii la nivel global, a avertizat Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE). Reprezentanţii acesteia susţin că avansul preţurilor ar putea, în ultimă instanţă, să fie moderat de încetinirea activităţilor din economia mondială, potrivit unei ştiri publicate marţi de Reuters.
Agenţia a avertizat însă că "există riscuri reale" ca un nivel al preţurilor petrolului de peste 100 de dolari pe baril să fie incompatibil cu ritmul anticipat
Consultantul financiar Ionel Blănculescu consideră că, dacă Guvernul va decide creşterea impozitelor aplicate companiilor petroliere, acestea vor creşte preţul la pompă sau vor părăsi România. Potrivit consultantului, preţul combustibililor în România este similar cu cel din vestul Europei, iar românii ar trebui să lupte pentru creşterea veniturilor, nu pentru scăderea preţului la combustibili.
Guvernul poate sa blocheze preţul la companiile petroliere pentru şase luni, însă nu ar trebui să o facă, este de părere şi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliul Concurenţei. El consideră că doar o scădere a taxelor ar putea determina o reducere a preţurilor la benzină.
"Premierul a cerut o informare, Guvernul are posibilitatea să blocheze aceste preţuri şi am spus că recomandarea noastră este negativă, nu a fost niciodată folosită de cand există legea concurenţei. Este dreptul Guvernului de a activa acel articol dar recomandarea noastră este să nu o facă", a spus Chiriţoiu la The Money Channel.
El a explicat că, în România, nu poate fi vorba de un abuz de poziţie dominantă pe piaţa combustibililor.
Totusi ar trebui sa se aplice legea concurentei explica av.Coltuc Marius,fondator Casa de avocatura Coltuc
Av.COLTUC MARIUS VICENTIU
Fondator Casa de avocatura Coltuc
www.coltuc.ro
Web Design by DowMedia