Piteşti, 15 martie 2011. În 3 sâmbete consecutive, pe 19 şi 26 martie, respectiv 2 aprilie 2011, unităţile BRD-Groupe Société Générale din cadrul Grupului Piteşti, care coordonează reţeaua băncii din judeţele Argeş, Vâlcea şi Dâmboviţa, vor oferi informaţii pentru cei interesaţi de obţinerea unui credit în programul Prima Casă.
„Am conceput această acţiune pentru cei care nu au timp, din cauza programului de lucru foarte încărcat, să vină într-o agenţie bancară în timpul săptămânii", a spus Roxana Stoian, Responsabil marketing al Grupului BRD Piteşti. Consilieri dedicaţi vor fi prezenţi în agenţii în zilele respective pentru a răspunde întrebărilor legate de diferitele aspecte ale constituirii unui dosar de credit.
Agenţiile în care cei interesaţi pot obţine informaţii sunt, pentru judeţul Argeş: Smardan, Exercitiu, Ceair, Poienita, Gavana, Topoloveni, Liviu Rebreanu, Nord, Curtea de Arges, Campulung si Sucursala Pitesti
În judeţul Vâlcea, informaţiile pot fi obţinute în Sucursala Ramnicu Valcea si agenţiile Regina Maria, Calea lui Traian, Ostroveni, Horezu, Dragasani, iar în judeţul Dâmboviţa, agentia Gaesti
Recent, BRD a diminuat redus cu 0,15 pp dobânzile la creditele noi ce vor fi acordate în cadrul programului „Prima Casă". Pentru finanţările pe perioade cuprinse între 10 şi 20 de ani, dobânda BRD este calculată pe baza indicelui monetar Euribor la 3 luni, la care se adaugă o marjă fixă de 2,25 %, iar pentru creditele acordate pe perioade între 20 şi 30 de ani, nivelul marjei practicate este de 2,50 puncte procentuale.
BRD este prima bancă din România care a acordat un credit în cadrul Programului Prima Casă. Demarat în iulie 2009 la iniţiativa Guvernului României, programul Prima Casă are în vedere susţinerea celor care doresc să îşi cumpere o primă locuinţă prin acordarea unei garanţii de stat pentru un credit imobiliar cu dobândă redusă. În primele două etape ale programului, BRD a acordat credite în valoare de aproximativ 320 milioane euro.
BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB.
BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro. Grupul are peste 160.000 de angajaţi în toată lumea, pe trei activităţi - cheie:
- Retail banking, finanţări specializate şi asigurări
- Private Banking, Gestiune de active şi servicii pentru investitori
- Corporate & Investment Banking
Web Design by DowMedia