“Revoluţia" din administraţia publică locală pleacă de la Olăneşti

duminică, 27 martie 2011

• Ministrul de Interne, Traian Igaş, a anunţat schimbări profunde ale legilor

„Revoluţia" din administraţia publică locală pleacă de la Olăneşti

Primarii vor avea atribuţii identice cu cele ale preşedinţilor de consilii judeţene, după ce Legea administraţiei publice locale va fi modificată în zilele următoare, a declarat sâmbătă, 26 martie, la Băile Olăneşti, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, care a participat la o reuniune cu prefecţii din ţară. „Primarul după noile modificări la lege (Legea 215/2001, n.r.) va putea să conducă şedinţele de consiliu local şi să voteze ca orice consilier local. Mai mult, primarul, plus consilierii locali, plus specialişti din cadrul aparatului primăriei care şi-au dat avizul pe un proiect de hotărâre vor răspunde solidar când vor exista sesizări în instanţă"', a declarat ministrul Igaş.

Potrivit acestuia, o altă modificare adusă legii administraţiei publice locale va viza învestirea consilierilor, care se va face prin hotărâre judecătorească şi nu prin votul celorlalţi consilieri. De asemenea, ministrul a precizat că modificări şi îmbunătăţiri vor fi aduse şi Legii 340/2004 privind instituţia prefectului, între care reintroducerea funcţiei de secretar general al prefecturii.
Ministrul Administraţiei şi Internelor a anunţat, totodată, că 2011 va fi anul unor modificări profunde în toate structurile ce ţin de MAI. „În statele comunitare avem un număr de 300 de poliţişti la 100.000 de locuitori, în România avem 400. Şi aici nu iau în calcul poliţia locală, care şi ea are un efectiv destul de important. Mai mult, suntem singura ţară din UE care are posturi de poliţie în fiecare comunitate locală şi nu toate s-au dovedit eficiente. Astfel, vor urma restructurări la acest capitol, vom intensifica patrulele mixte poliţie plus jandarmi, se vor elimina anumite posturi de poliţie locală. În acest an, va fi actualizat şi îmbunătăţit statutul poliţistului", a menţionat Traian Igaş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe