• 400 de euro - preţul libertăţii
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, judecătoarea Mariana Vârgă, agentul de poliţie surprins în luna februarie a acestui an primind mită, rămâne după gratii. „În baza art. 1608 alin. 5 C. pr. pen., s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Creţu Gheorghe Daniel, aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Vâlcea. Totodată, în baza art. 192 alin. 2 C. pr. penală, a fost obligat inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.
Împotriva acestei soluţii, se poate formula recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare." Poliţistul a fost arestat la data de 25 februarie, pentru luare de mită în formă continuată. Din actele de urmărire penală efectuate s-a reţinut că, în cursul lunii februarie 2011, în calitatea de lucrător de poliţie cu atribuţii în constatarea şi sancţionarea contravenţiilor în cadrul Postului de Poliţie Perişani, acesta a depistat un individ transportând material lemnos fără documente legale şi l-a sancţionat contravenţional, reţinând drujba şi materialul lemnos. Pentru anularea amenzii aplicate, poliţistul i-a pretins însă, la data de 13 februarie 2011 suma de 200 de euro pe care i-a şi primit. Ulterior, în acelaşi context, în data de 21.02.2011, a mai pretins încă 200 de euro de la denunţător şi a primit în data de 24.02.2011 suma de 900 de lei, echivalent.
Web Design by DowMedia