Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat în data de 10 martie în localitatea Ploieşti, jud. Prahova, „Bursa locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Danemarca". Angajatorii şi consilierii EURES din Danemarca au participat la interviul în vederea angajării persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă din România (lucrători în agricultură) pentru recoltarea de căpşuni, mazăre, zmeură, ceapă, dovleci etc. (au fost oferite în jur de 200 locuri de muncă). Cerinţele angajatorilor danezi au fost: vârsta minimă - 18 ani; obligatoriu: limba engleză - nivel mediu; experienţă în agricultură (muncă manuală).
Au participat la acest interviu candidaţi care au aplicat on-line, în limba engleză, pe website-ul www.seasonalwork.dk. Completarea aplicaţiei (incluzând şi un CV in limba engleză) pe site-ul respectiv, nu a însemnat obţinerea automată a unui loc de muncă, ci doar o condiţie obligatorie pentru a fi admis la interviu. Consilierii EURES din România, din cadrul Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă au înştiinţat în scris persoanele selectate de consilierii EURES danezi, susţine directorul AJOFM Vâlcea, Dumitru Cornoiu. Tot de la acesta am aflat că din cele 306 persoane preselectate s-au prezentat 214, fiind admişi 113 români. Dintre aceştia, opt sunt din judeţul Vâlcea. În cadrul Bursei Daneze din cei 30 de vâlceni preseletaţi au participat 25, două persoane fiind selectate pentru rezervă. La nivelul judeţului Vâlcea, EURES consiliază 193 de persoane.
Web Design by DowMedia