Alina MONEA
Procurorul Carmen Vameşu şi-a luat greaua misiune de a conduce Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea după arestarea lui Teodor Trancă, misiune destul de grea, ţinând cont de pata care umbreşte în prezent instituţia din Vâlcea. Carmen Vameşu a condus până acum Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Ea a fost delegată, începând cu data de 12 ianuarie în funcţia de prim-procuror al instituţiei. Numirea ei pe acest post a venit în urma deciziei Consiliul Superior al Magistraturii, de suspendare din funcţia de şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a lui Teodor Trancă.
Trancă a lăsat o pată pe instituţia pe care a condus-o
Măsura a fost luată în condiţiile în care Teodor Trancă este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru implicare în cazul mitei de 200.000 de euro de la CEC Râmnicu Vâlcea. „Delegarea este pe maxim şase luni. În cazul în care postul este declarat vacant în această perioadă el poate fi scos la concurs. Nu mă pot pronunţa acum ce se va întâmpla peste şase luni, rămâne de văzut ce hotărâre se va lua, iar până atunci sunt prim-procuror", a spus Carmen Vameşu. Aceasta este procuror de 22 de ani procuror, iar decizia de a prelua această funcţie a fost a Consiliului Superior al Magistraturii. Procurorii DNA din Piteşti l-au trimis în judecată pe Trancă şi pentru trafic de influenţă în formă continuată, acesta fiind acuzat că ar fi primit diverse bunuri şi servicii de la firma lui Ovidiu Ciogescu, pentru a-i obţine acestuia soluţii favorabile în anumite dosare penale.
Ciogescu, arestat în alt dosar, administrator al SC Electrovâlcea SRL Râmnicu Vâlcea, este acuzat de cumpărare de influenţă, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii susţin că Teodor Trancă, în calitate de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în perioada anilor 2006 - 2010, a pretins şi primit de la administratorul SC Electrovâlcea SRL bunuri electrocasnice în valoare de 5.215,70 de lei, care au fost facturate şi plătite de această societate comercială. În aceeaşi perioadă, mai mulţi angajaţi ai societăţii amintite au făcut la locuinţele lui Trancă, dar şi la apartamentul fiicei sale lucrări de amenajări interioare şi lucrări la instalaţiile electrice şi sanitare în valoare totală de 14.062,48 de lei, fără să fie facturate şi plătite. Potrivit DNA, atât aparatura electrocasnică, dar şi lucrările au fost pretinse şi primite de Trancă pentru ca, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului Vâlcea, să-şi exercite influenţa asupra procurorilor din subordine şi a poliţiştilor cu atribuţii de cercetare penală din cadrul IPJ Vâlcea, pentru ca dosarele în care erau cercetaţi Ciogescu sau salariaţi ai firmei sale sau în care acesta şi persoanele apropiate acestuia avea calitatea de reclamant să primească soluţii favorabile.
Lipsă de procurori, dosare din ce în ce mai multe
Numărul de procurori vâlceni este în continuare insuficient pentru mulţimea plângerilor penale înregistrate zilnic la instituţia respectivă. Anul trecut, într-o primă fază, doar opt procurori activau la judeţ dar, ulterior, prin numire şi transfer, alte două posturi vacante au fost ocupate. În cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicului schema de personal este prevăzută cu 11 posturi de procurori cu funcţie de execuţie, prim procurorul şi prim procurorul adjunct, 5 grefieri şi grefierul şef, un grefier arhivar, un îngrijitor şi un conducător auto. De-a lungul anului trecut, cele două posturi de conducere au fost ocupate însă în privinţa posturilor cu funcţii de execuţie se constată că o mare parte a perioadei analizate au fost vacante în medie câte două astfel de posturi. Astfel, în intervalul 1 ianuarie - 24 februarie 2010, unitatea a funcţionat doar cu opt procurori cu funcţie de execuţie, iar după această dată au fost ocupate prin transfer şi respectiv prin numire în funcţia de magistrat alte două posturi. La începutul lunii iulie a fost numită în funcţia de procuror stagiar Alina Loredana Horeanu, iar începând cu data de 30 septembrie până la finele anului, ca urmare a necesităţii efectuării concediului pentru creşterea copilului de către unul din procurorii cu funcţie de execuţie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a funcţionat efectiv cu un număr de 10 procurori cu funcţie de execuţie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Drăgăşani a funcţionat în schimb anul trecut doar cu patru procurori, din cei cinci prevăzuţi în schemă. Toate cele patru funcţii de procurori de execuţie au fost ocupate, vacant fiind doar cel de prim procuror. Pentru această funcţie, au fost delegaţi procurorul V. Mitrache - jumătate de an şi procuror C. Răduică. La Horezu, schema prevedea cinci procurori de execuţie alături de prim-procuror, dar numai trei sunt încadraţi. Şi în acest caz, funcţia de prim-procuror şi două funcţii de procurori de execuţie sunt vacante. Posturile au fost ocupate în proporţie de 40%. Şi la Parchetul Brezoi funcţia de prim procuror a fost vacantă, de la 1 ianuarie a.c. fiind numit, în urma susţinerii concursului, procurorul Lucian Marinescu. La Bălceşti, conducerea Parchetului a fost preluată recent, prin organizarea unui concurs. Potrivit bilanţului de la Parchetul Vâlcea, activitatea parchetelor din judeţ s-a desfăşurat astfel cu doar 38 de procurori, faţă de cei 45 menţionaţi în schema organizatorică, respectiv cu 82% din numărul de personal necesar.
Mai mulţi vâlceni au scăpat de judecată
În comparaţie cu anii precedenţi, în anul 2010, au fost trimişi în judecată 94 de învinuiţi, cu 3,3% mai mulţi faţă de anul 2009. La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-au adoptat soluţii de netrimitere în judecată faţă de 37 de învinuiţi, în creştere cu 236,36% faţă de anul 2009. De asemenea, în anul 2010 au fost sancţionaţi administrativ 18 învinuiţi. Nu au existat situaţii de netrimitere în judecată a unor învinuiţi sau inculpaţi arestaţi preventiv. 38 de persoane au scăpat basma curată însă, prin scoaterea de sub urmărire penală şi încetarea urmăririi penale. La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în anul 2010 au fost adoptate soluţii de scoatere de sub urmărire penală şi încetarea urmăririi penale faţă de 19 învinuiţi, comparativ cu anul 2009, când s-au adoptat astfel de soluţii faţă de 7 învinuiţi. În 223 de cauze s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, iar în 143 de dosare - neînceperea urmăririi penale şi clasare. În schimb, au fost infirmate rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cinci cauze.
64 de dosare nesoluţionate
La începutul acestui an se aflau pe rol la parchetele din Vâlcea 64 de cauze nesoluţionate, în creştere cu 3,23% faţă de anul 2009, când se înregistrau 62 de cauze. La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea se înregistrează o creştere a numărului cauzelor aflate pe rol, asta probabil şi datorită numărului insuficient de procurori. Doar 5 dosare au fost soluţionate însă la mai mult de şase luni de la sesizare.
Web Design by DowMedia