“Ziarul de Vâlcea" îl dă în judecată pe Dorel Jurcan, preşedintele PDL Vâlcea

miercuri, 19 ianuarie 2011

Pentru că a susţinut incompetenţi politici în funcţii publice de conducere,

„Ziarul de Vâlcea" îl dă în judecată pe Dorel Jurcan, preşedintele PDL Vâlcea

Fostul „vânzător de chiloţi" din Dovali, traseistul politic, ziaristul-impostor, directorul habarnist de la Domeniile Statului, Constantin Tanislav, s-a simţit jignit de un articol publicat de ziaristul Nicu Trandafir şi l-a dat în judecată. Cu această ocazie ne-am hotărât şi noi, redacţia „Ziarului de Vâlcea", să-l acţionăm în instanţă pe preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL Vâlcea, senatorul Dorel Jurcan, cel care l-a susţinut şi l-a promovat pe Tanislav, un incompetent politic, în funcţia de director la ADS.

Chiar aşa, domnule Jurcan, care au fost motivele în baza cărora i-aţi semnat hârtia de recomandare lui Tanislav, ce treaba are acest individ, din punct de vedere profesional, cu ADS-ul? Din cauza unor astfel de specimene, imaginea PDL are de suferit, iar Dorel Jurcan demonstrează că este cel mai slab preşedinte de partid din Vâlcea! Tanislav încasează lunar zeci de milioane de lei pentru că stăpâneşte arta „plictisitului cu ştaif" la birou şi are, iată, tupeul să ne dea în judecată. Măi nenicule, mai bine băgai capul în pământ precum struţul şi-ţi lipeai gura cu aracet! Dar dacă te-a mâncat, precum maimuţa, te vom scărpina, să vedem dacă te ţine spinarea! (T.P.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe