Primarul Gheorghe Ciucă de la Olăneşti vrea să construiască un cartier nou

miercuri, 26 ianuarie 2011

Primarul Gheorghe Ciucă de la Olăneşti vrea să construiască un cartier nou

Tinerii din staţiunea vâlceană Băile Olăneşti ar putea beneficia în perioada următoare de locuinţe construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe. În staţiune se construieşte deja un bloc de locuinţe sociale, care urmează să fie repartizate imediat după finalizarea construcţiei. Primarul Gheorghe Ciucă are însă planuri mari pentru staţiunea care nu s-a mai dezvoltat de ani buni, din lipsa spaţiului, spunând că are de gând să extindă oraşul, prin construirea unui întreg cartier cu 200 de apartamente prin Agenţia Naţională de Locuinţe, în zona Epureşti. Administraţia publică locală mai vizează şi amenajarea unui spaţiu de agrement, în zona Tisa, pe o suprafaţă de patru hectare.

Printre obiectivele incluse în acest nou proiect care va fi elaborat în perioada următoare se regăsesc şi câteva baze sportive, astfel încât turiştii, dar mai ales sportivii să ia cu asalt staţiunea în perioada precompetiţională, atunci când aceştia efectuează cantonamente specifice de pregătire. În perioada următoare, staţiunea va urma să beneficieze şi de programul de reabilitare şi extindere a sistemului de apă şi canalizare, 15 milioane de euro urmând să fie repartizate la Băile Olăneşti pentru reabilitarea sistemului de apă şi canalizare. Banii vor fi folosiţi şi pentru extinderea reţelei de apă în zona Cheia, acolo unde nu există în acest moment canalizare şi nici un sistem centralizat de aducţiune de apă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe